Are doar 18 ani și poate deveni cel mai scump fotbalist din istorie; Cât oferă Real pentru Mbappe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Kylian Mbappé, puștiul de 18 ani și 4 luni care a luat ochii Europei cu talentul și golurile sale fantastice ar putea părăsi Monaco pentru a deveni cel mai scump transfer din istoria fotbalului.

Are 18 ani și 126 de zile, se înalță ca o rachetă. Atacantul lui Monaco, 23 de goluri în acest sezon, 17 numai de la 1 februarie, bate toate recordurile de vârstă.

E întâiul jucător care marchează în primele sale 4 meciuri eliminatorii din Champions, cel mai tânăr cu 5 reușite în Ligă și care înscrie 14 goluri în Top 5 campionate europene, potrivit L’Equipe.

Cotidianul parizian anunță că puștiul, văzut drept cel mai promițător talent din istoria fotbalului francez, ar putea deveni în această vară transferul secolului.

Atacantul lui Monaco, a cărui cotă e de 10 milioane de euro pe transfermarkt.de, are contract până în 2019, și clubul din Principat nu ar vrea să se despartă acum de el. Dar o ofertă mirobolantă îl poate convinge pe patronul rus Rîbolovlev să-l vândă. Nu pentru 40 de milioane, cât estimează PSG, ci pentru un preț cu 100 de milioane mai mare!

„Dacă afacerea se va realiza, va depăși cu mult 105 milioane, cât a fost Paul Pogba. Mbappé e mai tânăr și e atacant. Va costa între 120 și 140 de milioane de euro. E foarte mult, dar etalonul este azi Pogba”, a declarat în L’Equipe un scouter al lui Everton, Michel Rablat.

Iar impresarul francez Pascal Boisseau, agentul lui Gameiro, susține că „doar patru cluburi au forța să-l cumpere: Real, Barcelona, City și United”.

Madridul pare cel mai aproape. Are un buget anual de 631 de milioane de euro, 2016-2017, președintele Florentino Perez e faimos pentru transferurile „galactice” (ultimul, Bale, 100 de milioane, în 2013), iar Zinedine Zidane e încântat de Mbappé. În plus, Real, care i-a plătit 80 de milioane lui Monaco în 2014 pentru James, a scăpat de interdicția la transferuri. În vară are cale liberă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...