Dezastru ecologic de proporții: Parcul Dendariu din Chișinău, distrus aproape în totalitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În urma intemperiei, care s-a abătut săptămâna trecută în Republica Moldova, parcurile din Chișinău au avut de suferit. După ce ieri am aflat că Grădina Botanică a pierdut 80% din arborii decorativi, astăzi aflăm că și copacii din Parcul Dendrariu au fost afectați în proporție de 80 la sută.

Informația a fost oferită în cadrul ședinței operative a Primăriei municipiului Chișinău, iar concluzia este că în această vară chișinăuienii nu se vor mai bucura de peisajele parcurilor din anii trecuți.

Parcul Dendrariu a fost fondat în 1973 pe locul fostei Grădini Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. La început a avut o suprafaţă de 73 de hectare, în prezent a fost extins până la 83 de hectare. Este situat în partea de vest a Chişinăului, în valea pârâiaşului Durleşti.

Stilul arhitectural şi de planificare al Dendrariului – este unul de peisaj cu elemente nesemnificative de peisaj regulat. La Dendrarium erau prezentate mai mult de o mie de tipuri şi forme de plante lemnoase.

Amintim că ninsorile puternice au distrus circa 605 specii de arbori și arbuști din genofondul exotic al Grădinii Botanice din Chișinău. Administrația acesteia a făcut un apel pentru cei care pot ajuta la evacuarea arborilor doborâți.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...