Deși „s-a retras din viața publică”, Alexandru Tănase continuă să comenteze evenimentele politice. Ce spune despre alegerile din Chișinău

Deși „s-a retras din viața publică”, Alexandru Tănase continuă să comenteze evenimentele politice. Ce spune despre alegerile din Chișinău

Chiar dacă a spus că se retrage din viața publică, atunci când și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Justiției, fostul președinte al Curții Constituționale Alexandru Tănase continuă să comenteze evenimentele politice din țara noastră. Astfel, acesta este de părerea că în alegerile locale din Chișinău lupta se va da „între candidatul stângii și cel care va reuși să capteze atenția pe dreapta mai bine decât ceilalți”, iar cine este candidatul socialiștilor „mai puțin contează”.

„Electoratul Partidului Socialiștilor votează foarte coagulat o persoană care simbolizează opțiunea proestică. În cazul de față, fie că este vorba de domnul Ceban sau de o altă persoană care ar putea fi nominalizată, are exact aceleași șanse. Nu cred că are vreo importanță carisma personală, nu în funcție de acest detaliu se construiesc opțiunile electorale în Chișinău”, a declarat fostul președinte al CC la emisiunea „Adevărul Live” de pe adevarul.ro.

În opinia sa, o eventuală victorie a socialiștilor în alegerile din Chișinău „îi va avantaja în mod clar în viitoarea campanie parlamentară”.

„Ca regulă, alegătorii de stânga sunt oameni în vârstă, foarte disciplinați. Ei nu ezită să meargă mai întâi la votare și apoi să se ocupe de treburile casnice. Pe când, tineretul, care este forța pe care mizează mult partidele de dreapta sau de centru-dreapta preferă să meargă la frigărui sau manifestă un soi de apatie”, a subliniat Tănase.

Întrebat care este bazinul electoral al Silviei Radu, ea fiind singurul candidat independent lansat în cursă, Tănase a precizat că doar electoratul lui Ion Ceban este mai ușor de identificat, pe când ceilalți candidați luptă pentru același electorat, de dreapta, proeuropean.

El a mai spus că niciun candidat nu s-a distanțat de politica partidelor pe care le reprezintă.

„Trebuie să ținem cont de faptul că, în toamnă, vom avea alegeri parlamentare ordinare. Cei care vor lua un scor important în această campanie (locală) într-un fel sau altul vor merge în campania parlamentară și este absolut clar că acest rezultat poate fie să-i ajute sau, dimpotrivă, să-i defavorizeze dacă va fi un scor prost”, a accentuat ex-președintele CC.

0