Descoperire macabră în Marea Mediterană. Vasul cu corpuri neînsuflețite plutea la coasta Spaniei

Descoperire macabră în Marea Mediterană. Vasul cu corpuri neînsuflețite plutea la coasta Spaniei

Corpurile a cinci migranți africani au fost descoperite vineri într-o mică ambarcațiune la 70 de mile marine de coastele Spaniei în Marea Mediterană, au anunțat serviciile de salvare în mare, scrie AFP.

Micul vas din lemn în care au fost găsite a fost reperat în cursul dimineții de o navă comercială care a dat alerta, au precizat aceste servicii într-un comunicat.

Salvatorii maritimi au trimis un avion și o patrulă în zona în care au descoperit „corpurile a cinci persoane, la prima vedere originare din Africa Subsahariană”.

Ambarcațiunea improvizată urma să fie tractată cursul nopții de vineri spre sâmbătă până în portul Cartagena (sud-estul Spaniei), unde corpurile vor fi predate autorităților locale.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), 77.004 migranți și refugiați au intrat în Europa pe cale maritimă între 1 ianuarie și 14 iunie.

Peste 65.400 dintre aceștia au sosit în Italia, iar 1.737 și-au pierdut viața în apele teritoriale italiene. Aproape 8.000 au sosit în Grecia. În Spania, peste 3.300 au ajuns la țărm, iar 54 de corpuri au fost găsite în apele teritoriale.

Vreo 14.000 de migranți au murit sau au dispărut în apele Mării Mediterane în ultimii patru ani: 3.283 în 2014, 3.784 în 2015, 5.098 în 2016 și deja peste 1.800 de la 1 ianuarie potrivit acestei agenții a Națiunilor Unite.

0