Deputat APCE: Cetățenii Moldovei trebuie să-și utilizeze dreptul de a protesta

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cetățenii Moldovei trebuie să nu uite despre dreptul lor de a protesta împotriva puterii. Îndemnul vine din partea deputatului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Hișyar Ozsoy, membru al fracțiunii Stângii Europene Unite. Deputatul s-a arătat extrem de îngrijorat de faptul cum evoluează lucrurile în Moldova.

„Am urmărit cu atenție situația în Moldova în contextul formării regimurilor autoritare în Europa. Suntem extrem de îngrijorați de asuprirea opoziției democratice și a societății civile”, a declarat Hișyar Ozsoy, după o întrevedere cu membrii delegației „Partidului Nostru” aflată în aceste zile la Strasbourg.

Deputatul APCE s-a adresat către cetățenii Moldovei: „Oricât de grele ar fi condițiile, speranța rămâne mereu. În pofida condițiilor groaznice din Moldova, rămân oameni care continuă lupta pentru un scop nobil. O parte din acești oameni se află aici, este delegația „Partidului Nostru”. Iar cei care asupresc cetățenii, într-un final vor fi învinși”, este convins Ozsoy.

Hișyar Ozsoy a subliniat că cetățenii trebuie să se opună puterii, altfel în Moldova va fi instaurat un regim autoritar. Potrivit deputatului APCE, dacă cetățenii vor să trăiască într-un stat democratic, „mereu trebuie să-și utilizeze dreptul de a protesta”.

Hișyar Ozsoy este unul dintre cei 23 de deputați ai APCE care au semnat în ianuarie 2017 o declarație numită „Moldova: represiunile politice împotriva societății civile și martorilor-cheie” (Moldova: political oppression against civil society and key witnesses). În document se amintește despre faptul că una dintre prioritățile Acordului de Asociere între Moldova și Uniunea Europeană pentru autoritățile moldovenești este transparența implementării reformei anticorupție și protejarea drepturilor omului, precum și supremația legii pentru restabilirea încrederii cetățenilor Moldovei și structurilor internaționale”.

„Din păcate, din 2014, autoritățile au încercat să impună opoziția și societatea civilă să tacă”, se spune în declarația APCE.

Avocații Ana Ursachi și Eduard Rudenco și fostul deputat Grigore Petrenco sunt numiți în document drept jertfe ale campaniilor mincinoase și dosarelor penale duse de procuratura și presa moldovenească, controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Tot în declarația din 25 ianuarie, deputații Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au îndemnat autoritățile moldovenești „să înceteze imediat represiunile și să-și amintească că Consiliul Europei urmărește cu atenție respectarea drepturilor omului și starea democrației în țara noastră”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...