Democrata Raisa Apolschi, nașa de cununie a liderului PD, numită judecător la Curtea Constituțională

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Raisa Apolschi, nașa de cununie a președintelui democrat Vlad Plahotniuc, a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale. Numirea a avut loc la propunerea Parlamentului, cu voturile a 54 de deputați din partea PD, PPEM și a unor neafiliați, ceilalți fiind lipsă.

Proiectul de hotărâre care datează din ziua de astăzi a fost inițiat de deputații Sergiu Sîrbu, Anatol Zagorodnîi, Igor Vremea, Eugen Bodarev și Iurie Dîrda. Primii patru sunt membri ai Comisiei juridice, conduse de Raisa Apolschi, iar Iurie Dîrda este membru al Comisiei mediu și dezvoltare regională, fiind deputat neafiliat, ales pe lista Partidului Liberal.

Proiectul a fost prezentat de tribună de democratul Sergiu Sîrbu, iar raportor, din partea Comisiei juridice a fost vicepreședintele acesteia Anatol Zagorodnîi, democrat ales pe lista PCRM. Potrivit lui Sîrbu, „în adresa Parlamentului a venit demersul președintelui Curții Constituționale și am fost informați că prin dispoziția președintelui s-a luat act de vacanța funcției unui judecător la Curtea Constituțională”. Astfel, s-a propus candidatura Raisei Apolschi.

Invitat la tribuna Parlamentului, Anatol Zagorodnîi a spus că este un „moment istoric”, iar Andrian Candu a precizat „pentru că este decapitată Comisia?”. Potrivit lui Zagorodnîi, „Comisia juridică a constatat că doamna Raisa Apolschi întrunește cerințele legale pentru funcția de judecător al Curții Constituționale prevăzute de Constituție și de Legea cu privire la Curtea Constituțională” și a fost susținută cu „vot unanim al membrilor prezenți”.

Amintim că Raisa Apolschi este al treilea magistrat constituțional numit în ultimele trei zile, după numirea fostului procuror general Corneliu Gurin la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii pe 11 decembrie, și cea a deputatului democrat Artur Reșetnicov, ales pe lista PCRM, din partea Guvernului, înaintat pe 12 decembrie.

Astfel, după votarea pentru toți cei trei noi judecători ai CC, aceștia au fost invitați la tribună pentru depunerea jurământului.

 

Primii doi au depus jurămintele și au plecat, în timp ce Raisa Apolschi a ținut să le mulțumească colegilor și să-i îndemne „să lucrăm toți, unde am fi, pentru binele țării noastre”.

„Instituția care garantează supremația Constituției este în plină componență. Domnul Poalelungi vă dorim succese în realizare. Cu siguranță o să aveți foarte mult de lucru și, cel mai important, ce ține nemijlocit de validarea viitorului Parlament”, a declarat ulterior președintele Parlamentului, adresându-se președintelui CC, Mihai Poalelungi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...