De la „echilibru politic între puteri”, la „putere prezidențială dură”! Igor Dodon și-a schimbat radical mesajul în doar câteva minute

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ales în urma deciziei Curții Constituționale din 4 martie 2016 în cadrul alegerilor prezidențiale directe, dar cu atribuții limitate, președintele Igor Dodon vrea împuterniciri suplimentare, și nu doar în ceea ce ține de posibilitatea de a dizolva Parlamentul. Astfel, potrivit lui Dodon, „Moldova are nevoi de o putere prezidențială dură”, iar acest lucru, susține el, va fi realizat dacă nu de acest Parlament, atunci de următorul. Mesajul șefului statului a fost făcut la doar câteva minute de la încheierea briefingului pe care l-a avut ca urmare a întrevederii cu delegația Comisiei de la Veneția, unde a avut un mesaj politic mult mai moderat.

„Sunt convins că atunci când vom pune întrebarea privind crearea în Moldova a unei republici prezidențiale, subliniez – nu „dacă vom pune”, dar „când vom pune”, atunci majoritatea cetățenilor va susține asta. Moldova are nevoie de o putere prezidențială dură. Așa ca în alte țări. Ca să nu fie acest tărăboi și anarhie care este azi”, a declarat Igor Dodon pentru presă.

Potrivit lui, dacă această majoritate parlamentară nu va susține, „vor fi alegeri, dacă nu anticipate, peste un an vor fi ordinare, și noi vom pune acest punct”. „Astfel ca președintele să fie președinte. Nu contează cine e el, Dodon Igor sau alt președinte, dar dacă poporul a votat pentru el, el trebuie să aibă împuterniciri pentru ca voința poporului să o realizeze un anumit om, dar nu așa ca majoritatea parlamentară să blocheze prin toate căile posibile”, a mai opinat Dodon.

Este de menționat că aceste declarații Igor Dodon le-a făcut separat imediat după briefingul comun susținut alături de un reprezentant al delegației Comisiei de la Veneția venită în Moldova pentru documentarea inițiativei lui Dodon privind extinderea atribuțiilor președintelui de dizolvare a Parlamentului. Astfel, la briefing, Igor Dodon a avut o poziție mai moderată, menționând că înțelege „mesajele și poziția politică” a altor partide, în special a Partidului Democrat”, dar „noi trebuie să creăm un sistem echilibrat politic, indiferent de interesul partinic sau ideologic al cuiva”.

„Există o majoritatea parlamentară, există un președinte al țării ales de întreg poporul și evident trebuie să existe un echilibru”, a mai spus Igor Dodon la brifiengul susținut alături de reprezentantul delegației Comisiei de la Veneția.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...