De joi, timp de trei zile – doliu naţional în România, în memoria Regelui Mihai I

De joi, timp de trei zile – doliu naţional în România, în memoria Regelui Mihai I

Joi, vineri şi sâmbătă sunt zile de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria Regelui Mihai I. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Guvernul de la Bucureşti.

În aceste zile, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine, potrivit legii, şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă, conform Agerpres.

Totodată, televiziunile, radiourile şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul în mod corespunzător.

După încetarea din viaţă a Regelui Mihai, Consiliul Naţional al Audiovizualului le-a reamintit radiodifuzorilor obligaţia de a respecta, în cadrul programelor audiovizuale, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, dreptul la viaţă privată – prevăzute în legislaţia audiovizualului – şi de a trata cu decenţă şi responsabilitate aceste momente.

Regele Mihai I a murit pe 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Elveţia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului suveran al României a fost adus miercuri în ţară.

Conform programului anunţat de Casa Regală, toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Regelui vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal joi, între orele 8,00 şi 22,00, şi vineri, între orele 8,00 şi 22,00.

Sâmbătă, fostul suveran va fi înmormântat la Curtea de Argeş.

0