De ce sa nu mergi niciodată cu mai puţin de un sfert de rezervor plin la maşină

De ce sa nu mergi niciodată cu mai puţin de un sfert de rezervor plin la maşină

Toată lumea ştie că şoferii de la noi nu sunt cei mai generoşi când vine vorba de alimentarea cu carburant. Din lipsa de resurse financiare sau încercând să economisească, șoferii procură mai puțin combustibil, dar tocmai că vor avea mai mult de pierdut.

Consum ridicat de carburant
Nu multă lume ştie că, atunci când rezervorul e aproape gol, maşina are un consum crescut. Dar nu pentru că ar consuma mai mult combustibil, ci pentru că lichidul rămas în rezervor se volatilizează mai uşor şi se evaporă mai repede. În plus, de la accelerări şi frânări, benzina din rezervor se plimbă mai mult pe pereţii acestuia şi în final se evaporă, transformându-se în vapori pe care motorul nu îi poate consuma. De exemplu, dacă în rezervor mai ai 10 litri, după vreo 50 de kilometri vei observa că, deşi maşina a consumat doar 5 din aceştia, în rezervor ţi-au mai rămas doar 3 litri. Aşadar e bine să nu rămâi niciodată cu nivelul de carburant scăzut la minimum, pentru că îl vei pierde mai repede.

Vapori acumulaţi în rezervor
Cu cât în rezervor ai mai puţin carburant, cu atât se acumulează mai mulţi vapori. Nu degeaba, o maşină care are rezervorul plin doar pe un sfert va exploda mult mai puternic decât una cu rezervorul plin, aşa cum au demonstrat-o şi diferite emisiuni TV. Pentru că vaporii de carburant sunt mult mai inflamabili decât lichidul în sine. Dar nu e asta singura problemă. Vaporii mai pot face şi alte probleme, chiar dacă nu intră în contact cu vreo scânteie. De exemplu, nu de puţine ori se întâmplă, atunci când deschidem busonul de carburant, să auzim un şuierat ca şi cum am deschide o sticlă de apă minerală. Asta înseamnă că în rezervor şi conducta de alimentare s-a creat o presiune, presiune care în timp poate duce la slăbirea garniturilor, la umflarea şi crăparea rezervorului şi la scurgeri de carburant. Aşa că e bine să alimentăm mai des şi niciodată să nu lăsăm rezervorul să se golească, crescând astfel presiunea în el din cauza vaporilor.

Probleme cu pompa de benzină
Foarte multe maşini au pompă de carburant în rezervor. Însă ceea ce nu ştie multă lume este că aceste pompe sunt submersibile direct în carburant care are şi rol de răcire. Dacă noi mergem cu rezervorul aproape gol, pompa de benzină rămâne suspendată în vapori şi nu mai este răcită corespunzător. Asta înseamnă că, în timp putem avea probleme cu pompa de benzină care va ceda din cauza uzurii premature şi a surplusului de efort pe care trebuie să-l facă pentru a trage carburant şi a-l împinge în circuitul de alimentare. Iată încă un motiv pentru care nu e bine să lăsăm puţin carburant în rezervor.

Circuit înfundat
Benzina sau motorina de la pompă nu este cea mai curată din lume, mai ales dacă nimereşti să alimentezi cu combustibil rămas pe fundul uriaşului rezervor din benzinărie. Adică ai şanse mari să alimentezi cu carburant plin de impurităţi, urme de rugină, sedimente şi aşa mai departe. Evident, acestea se vor lăsa la fundul rezervorului, dar atunci când acesta este plin, ai şanse mai mici ca acestea să fie trase de pompă şi băgate în sistemul de alimentare. Cu cât este mai puţină benzină în rezervor, cu atât şansele să tragi benzina murdară cresc. Este la fel ca şi cu o sticlă de vin roşu, vechi: când e sticlă plină torni în pahar vin curat, dar când mai este vin pe fundul acesteia, vei avea în pahar multe sedimente pe care nu ai vrea să le consumi. Iar aceste sedimente din rezervor pot bloca atât conductele de alimentare, cât şi injectoarele.

Pană prostului
Un motiv lesne de înţeles de oricine şi des întâlnit este acel moment în care rămâi fără carburant în mijlocul drumului. Nu multă lume realizează că indicatorul de carburant de la bord este relativ, pentru că depinde de un plutitor din rezervor care arată informaţii diverse în funcţie de înclinaţia sa. Adică am putea să fim uşor păcăliţi de indicatorul de bord şi, chiar dacă maşina ne arată că mai avem un sfert de rezervor plin, ne putem trezi că vom parcurge cu acest sfert numai câţiva kilometri. Mai mult, să zicem că avem un indicator de ultimă generaţie care ne arată cât de cât corect nivelul de carburant rămas în maşină. Dacă circulăm cu puţină benzină, ne putem lovi de alte probleme: putem să ajungem în zone care nu au benzinării sau, pe timp de iarnă, ne-am putea trezi blocaţi în traficul înzăpezit şi, din pricina frigului, trebuie să stăm cu motorul pornit. Sunt situaţii puţin probabile, dar posibile.

Probleme mari pe timp de iarnă
Dacă tot am adus aminte de iarnă, cel mai riscant este mersul atunci când este frig cu puţin carburant în rezervor. Din câteva motive banale: carburantul are apă în el şi dacă mergem mereu cu becul de rezervă aprins, acea apă se plimbă prin rezervor şi când este absorbită de pompă poate îngheţa. Adică puţin carburant în rezervor poate duce la un risc mare de îngheţ al pompei de benzină. Un alt risc este acumularea de apă din cauza condensului rezultat de diferenţele de temperatură pe timp de iarnă. De exemplu, dacă lăsăm mai multe ore maşina într-o parcare subterană şi ulterior ieşim afară unde sunt -15 grade, se formează condens care se transformă în vapori de apă care în final se transformă în picături de apă ce se acumulează în rezervor. În general, ideea de apă în carburant nu este bună, dar dacă aceasta mai şi îngheaţă, lucrurile pot duce la reparaţii serioase şi costisitoare. Mai bine alimentăm cu carburant mai des astfel încât să avem mereu între un sfert şi trei sferturi în permanentă, nici să nu facem plinul ca să cărăm după noi greutate inutilă, dar nici să mergem cu becul aprins, lucru care poate duce la multe necazuri.

0