Dan Dungaciu: „Rusia se retrage din Siria şi vine la Kiev şi Chişinău”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Anunţul intempestiv al Preşedintelui rus de retragere (parţială) din Siria a stârnit nedumeriri şi interogaţii. De ce acum? De ce aşa? Cu ce preţ şi cu ce consecinţe pentru Federaţia Rusă, perspectivele conflictului sirian sau spaţiul euroatlantic? De la Bucureşti, miza interogaţiei este una singură şi ea face obiectul acestui material.

În ce fel anunţul neaşteptat al mereu surprinzătorului Vladimir Putin afectează statutul estic al frontierei euroatlantice al cărui principal pivot este România? Mai pe şleau spus, dacă înţelegerile de la masa ruso-euroatlantică, la care nu au participat în nici un caz nici Kievul nici Chişinăul, au vizat cele două state vecine României. Şi cu ce consecinţe? Căci, dacă nu eşti la masă, rişti să fii în meniu, spune Dan Dungaciu, geopolitician și socioloc într-un articol pentru adevărul.md.

Ce vrea Rusia în Republica Moldova?

Din perspectivă strategică, Republica Moldova nu e Ucraina. Şi nu e vorba aici de dimensiuni sau de mult discutate viziune după care fără Ucraina Rusia nu mai poate fi un imperiu spre Vest.

E vorba despre modul concret prin care frontiera euroatlantică (a se citi NATO) poate fi blocată la frontierele Ucrainei şi ale Republicii Moldova. Dacă în cazul Ucrainei e suficient un amestec de criză economică insolubilă şi separatism pentru a anula pe termen mediu şansele de integrare euroatlantică ale Kievului, în Republica Moldova lucrurile nu stau aşa: o Republica Moldova aflată în criză socioeconomică profundă nu îndepărtează neapărat frontiera euroatlantică, aşa cum se petrece în Ucraina, ci o solicită!

Pentru că există posibilitatea, fie şi teoretică, ca o criză de proporţii în stânga Prutului să aducă după sine dezangajarea populaţiei faţă de proiectului statal numit Republica Moldova şi bascularea spre proiectul unionist (ceea ce am numit în altă parte „unionismul minţii”, complementar „unionismului inimii”).

O asemenea posibilitate nu există în Ucraina, unde criza profundă socioeconomică va ţine o bună bucată de vreme Ucraina departe de proiectul euroatlantic.

De aici dificultăţile de a tranşa chestiunea Republica Moldova. O populaţie neslavă, latină, vorbitoare de limbă română, care în condiţii de criză prelungită îşi poate descoperi, majoritar şi intempestiv, identitatea etnică românească generatoare de proiecte geopolitice.

Iar Rusia ştie asta foarte bine. De aici şi dilema strategică: Cum poţi să obţii garanţii în Republica Moldova, mai mult decât „linia Nistrului” (Transnistria), veritabila linie roşie a diplomaţiei ruse? Printr-un singur mod: „federalizarea” Republicii Moldova, deci transnistrizarea ei, respectiv aducerea în câmpul constituţional/electoral al republicii a circa 10% de voturi proruse – voturile transnistrene – şi conferirea unui statut special regiunii separatiste prin care acestea (împreună cu Găgăuzia) va controla de iure şi de facto politica externă şi de securitate a Chişinăului.

Aceasta e unica garanţie a Moscovei că, cel puţin pe termen mediu, integrarea euroatlantică nu va fi posibilă. Nici pe calea „naturală” (pentru care Chişinăul nu se califică şi Bruxellesul nu o doreşte), nici pe calea scurtă, germană, respectiv reunificarea cu România.

Acesta este contextul strategic în care ne aflăm. Retragerea Rusiei din Siria şi întregul context strategic creează premisele conturării unui spaţiu tampon între spaţiul euroatlantic şi Federaţia Rusă sub forma unor organizări teritoriale interne în Ucraina şi Republica Moldova de tipul unor „federaţii” (chiar dacă acest cuvânt nu va fi nici rostit nici invocat ca atare).

Geopolitica se întoarce la Chişinău

Echivalentul retragerii surprinzătoare a trupelor Federaţiei Ruse din Siria este, pe plan local, şi păstrând proporţiile, Decizia Curţii Constituţionale din 4 martie privind schimbarea formei de alegere a preşedintelui Republicii Moldova, de la vot în parlament, la vot direct.

Afirmaţia pare excesivă dar, din perspectiva discuţiei de până acum, nu e. Pentru că această decizie a Curţii, cu voie sau fără, pune premisele unei noi dezbateri despre „federalizarea” Republicii Moldova.

În ciuda unor eforturi patetice în ultima vreme de a scoate „geopolitica” din republică, perspectiva alegerilor prezidenţiale o readuce intempestiv în spaţiul public. Pentru că alegerile din toamnă vor fi, cu certitudine, geopolitice. Iar geopolitica în Republica Moldova înseamnă a alege între Est şi Vest.

În contextul discuţiei noastre, adică a unei prezumate concesii făcute Federaţiei Ruse în spaţiul estic, ne interesează potenţialul federalizării republicii, expresia maximală a victoriei geopolitice a Kremlinului în stânga Prutului. Prima observaţie pe care trebuie să o facem este că, în ultima vreme, s-au intensificat la Chişinău discuţiile/proiectele despre problematica federalizării, chiar dacă nu se numesc aşa.

Parlamentari de la Chişinău, din regiunea găgăuză şi cea transnistreană încep tot mai des să fie implicaţi în proiecte comune menite să le dezvăluie avantajele unui mecanism federal sau de largă autonomie. Că proiectele sunt girate de OSCE sau alte instituţii, contează mai puţin; importantă este tendinţa şi momentul. În al doilea rând, nu există un spaţiu mai favorabil pentru aducerea în discuţiei a soluţionării problemei transnistrene (inclusiv prin federalizare) decât o campanie electorală prezidenţială.

Citește mai multe pe Adevărul


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...