Cuvântul propagandă aparține comuniștilor. Voronin pune „sechestru” pe cuvântul propagandă şi îl îndeamnă pe Hotineanu să se facă psihoterapeut

Cuvântul propagandă aparține comuniștilor. Voronin pune „sechestru” pe cuvântul propagandă şi îl îndeamnă pe Hotineanu să se facă psihoterapeut

Propaganda este un cuvânt care aparține comuniștilor. Găsiți altă noțiune pentru proiectul vostru privind „combaterea propagandei ruseşti”. Aşa a comentat liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, despre proiectul de lege privind „combaterea propagandei ruseşti” pus în grabă de PD pe ordinea de zi a Parlamentului de astăzi, urmând a fi aprobat în două lecturi.

„Propaganda este cuvântul nostru, al comuniștilor. Găsiţi-vă alt cuvânt pentru această situație”, a îndemnat Voronin autorii proiectului.

Mai mult, liderul PCRM s-a arătat curios de modul în care vor vota cei 14 foşti comuniști, care au aderat la PD, şi care cândva se opuneau unui asemenea proiect.

„Domnule Hotineanu (Vladimir Hotineanu – n.r.) sunteți chirurg de profesie, dar mai bine vă făceați psihoterapeut. În situația asta în care se află Parlamentul trebuie un specialist să clarifice cum stau lucrurile. Trădătorii din spate (cei 14 comuniști care au părăsit PCRM în 2014 – n.r.) erau de acord cu noi să nu votăm astfel de proiecte, vom vedea cum vor vota ei acum. Aşa cum a spus domnul Pistrinciuc, piaţa reclamei este foarte slabă. Voi aţi distrus Prime, Publika şi cum cu energie extraordinară distrugeți Moldova 1 şi chestia asta are scop mai mult economic decât politic. Mie nimeni nu îmi va interzice ce canale să privesc”, a mai spus Voronin.

În context, acesta a cerut să fie interzise şi canalele româneşti, nu doar cele ruseşti.

„Dacă vreţi să interziceți posturile TV din Rusia, haideți să introducem şi interzicerea posturilor TV din România. Asta desigur dacă vreţi să fiţi consecvenți până la urmă. Antenele se pun extraordinar de simplu şi oamenii vor privi ceea ce au privit până acum. Aşa chestii şi aşa învârtituri nu se fac. Tot aşa voi ne-aţi mințit cu referire la observațiile făcute de UE de curând, voi duceţi lumea în eroare. Băieții, haideți să prietenim, dar sincer”, a conchis liderul PCRM, care a refuzat să adreseze întrebări deputatului PD, Sergiu Sîrbu, cel care a prezentat proiectul de lege de la tribuna Legislativului, întrucât potrivit acestuia ştie „cine este acest Sîrbu”.

0