Cutremur cu magnitudinea 4,8 în Sicilia, după erupția vulcanului Etna. Mai multe persoane rănite și zeci de clădiri au fost distruse

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în Sicilia, zona în care se află vulcanul Etna. Mai multe persoane au fost rănite și zeci de clădiri străvechi s-au prăbușit sau au fost avariate, au anunțat miercuri reprezentanții autorităților italiene din domeniul Protecției Civile, informează AFP.

Potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), seismul s-a produs la miezul nopţii la o adâncime de doar un kilometru.

Deşi zona în care se află renumitul vulcan sicilian a fost zguduită de sute de mici seisme începând de luni, cel care s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri reprezintă cel mai important eveniment seismic de după debutul fazei de erupţie.

O mică porţiune de autostradă construită în apropierea ţărmului sicilian a fost închisă ca măsură de precauţie, însă aeroportul din Catania, capitala provinciei italiene, aflat la mică distanţă de vulcanul Etna, a rămas operaţional miercuri.

Epicentrul a fost localizat în apropiere de zona în care se află trei mici comune din nordul Cataniei, iar zeci de familii de localnici şi-au petrecut noaptea pe străzi.

Două persoane au trebuit să fie extrase de sub dărâmăturile unei clădiri care s-a prăbuşit.

După seismul din noaptea trecută, pământul a continuat să se cutremure timp de mai multe ore, fiind înregistrate 11 replici de mai mică intensitate.

Potrivit INGV, peste 130 de replici seismice au fost înregistrate în zonă luni dimineaţă, la puţin timp după debutul erupţiei, iar cea mai puternică dintre ele a avut o magnitudine de 4 grade.

Erupţia s-a produs pe un versant lateral al vulcanului Etna, o premieră în ultimii doi ani, potrivit vulcanologului Boris Behncke.

Din cauza lipsei de vizibilitate, o mare parte a spaţiului aerian din jurul vulcanului a fost închisă luni, înainte de a fi redeschisă în ziua următoare.

Marţi, un seism cu magnitudinea 4,3 a fost înregistrat în aceeaşi zonă, fără să provoace însă pagube materiale.

Etna, care are o altitudine de 3.350 de metri, este cel mai important vulcan activ din Europa, cu erupţii frecvente, cunoscute de cel puţin 2.700 de ani.

Cea mai recentă fază eruptivă a sa datează din primăvara anului 2017, iar precedenta erupţie de amploare din iarna 2008-2009.

La sfârşitul lunii martie, un studiu publicat în revista Bulletin of Vulcanology a dezvăluit că Etna alunecă foarte încet spre Marea Mediterană, cu un ritm constant de 14 milimetri pe an.

Protecţia Civilă şi-a sporit marţi operaţiunile de monitorizare a vulcanului Stromboli, care a redevenit activ la rândului lui marţi, ejectând jeturi de lavă. Activitatea vulcanului Stromboli pare să fie legată de cea a vulcanului Etna, potrivit experţilor.

Stromboli este o insulă vulcanică ce aparţine Italiei şi face parte din Insulele Eoliene, aflate la nord-est în raport cu Sicilia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...