Curtea Constituțională a respins sesizarea președintelui privind „legea anti-propagandă”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea Constituțională a respins sesizarea președintelui Igor Dodon, care a solicitat examinarea constituționalității prevederilor legii de modificare a Codului Audiovizualului, prin care se interzice transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic altele decât cele produse în statele membre ale UE, SUA, Canada și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, transmite IPN.

La ședința Curții, din 4 iunie, în luarea sa de cuvânt, consilierul prezidențial Maxim Lebedisnchi a declarat că legea respectivă atentează la principiile democrației și încalcă în mod direct drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume: dreptul la libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de opinie ș.a.

„Constituția Republicii Moldova, în articolul 34, garantează dreptul la informație, potrivit căruia dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar potrivit alineatului 5 al aceluiași articol, mijloacele de informare publică nu sunt supuse cenzurii. Or, în condițiile proiectului examinat, atestăm că tendința autorilor este una specifică regimurilor politice autoritare, care se remarcă prin limitarea libertății conștiinței, presei și celorlalte mijloace de informare în masă. Acest exercițiu deseori se manifestă prin monopolizarea mijloacelor de informare în masă și supunerea acestora unei monitorizări politice excesive, prin instrumentul cenzurării și interzicerii difuzării informațiilor neconveniente puterii”, a notat consilierul prezidențial.

Reprezentanții Guvernului și Parlamentului au menționat că necesitatea modificărilor operate la Codul Audiovizualului a survenit ca rezultat al dorinței de a securiza spațiul informațional al statului, prin impunerea anumitor limitări pentru transmisia sau difuzarea emisiunilor informative, analitice străine la producerea cărora nu se ține cont de standardele și rigorile internaționale, prevăzute în special în Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Potrivit lor, măsura, supusă controlului constituționalității, este una constituțională și care își găsește fundamentarea în prevederile legislației naționale, dar internaționale.

Ca urmare a deliberărilor, Curtea Constituțională a respins sesizarea șefului statului și a recunoscut constituțională Legea nr. 257 din 22 decembrie 2017 cu privire la completarea Codului Audiovizualului al Republicii Moldova. Hotărârea Curții este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Aceasta intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...