Cum s-au schimbat relaţiile dintre România şi Republica Moldova, după ce Dodon a devenit președinte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Relaţiile dintre România şi Republica Moldova sunt unele speciale, sunt înscrise la nivel programatic într-o Declaraţie de Parteneriat Strategic privind susţinerea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, iar alegerea lui Igor Dodon la șefia țării nu a prejudiciat relațiile dintre cele două țări. Declarațiile îi aparțin Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță.

Totodată, Ioniță spune că relațiile dintre România și Republica Moldova se bazează pe o „comuniune de limbă, de istorie, de tradiţii şi, pornind de la această legătură frăţească, legătură firească între două state vecine care însă au foarte multe lucruri în comun, de-a lungul anilor relaţiile respective au cunoscut evoluţii şi, în unele domenii, au înregistrat chiar progrese importante”.

„Este foarte bine cunoscut, cred, şi în România, şi sper că şi în Republica Moldova, sprijinul constant pe care Guvernul de la Bucureşti îl acordă autorităţilor din Republica Moldova în unele domenii-cheie, menite să consolideze capacitatea instituţională a Republicii Moldova. Am în vedere aici, în primul rând, educaţia. După cum ştiţi, în domeniul respectiv România a avut şi are în continuare o contribuţie susţinută, care se bazează pe un program amplu de renovare a unor instituţii preşcolare din Republica Moldova”, a declarat Ioniță într-un interviu pentru Digi 24.

Acesta a enunțat că, în momentul de faţă, 832 de grădiniţe sunt renovate, consolidate cu sprijinul financiar al României. „Avem în derulare (lucrări la) alte 83 de unităţi preşcolare. Asta face ca mai mult de jumătate din tot ce înseamnă grădiniţe din Republica Moldova să fi fost renovate cu donaţii din partea Guvernului României. Tot pe linia educaţiei, de menţionat transferul unor microbuze şcolare. Au fost 100 de unităţi de transport în trecut, avem în pregătire alte circa 100. Deci, domeniul educaţiei este un domeniu urmărit cu atenţie şi, aş spune, cu o susţinere financiară importantă din partea Guvernului României”.

Dincolo de acest domeniu, sunt şi altele în care România a avut şi are o contribuţie importantă.

„Domeniul sănătăţii – programul SMURD a trecut demult Prutul şi avem în vedere extinderea acestuia, astfel încât să acopere geografic întreg teritoriul Republicii Moldova. Practic, nu există niciun domeniu în care să nu putem oferi exemple de bune practici sau de cooperări aflate în curs de derulare. Intră aici cooperările şi interconexiunile pe linie energetică, atât de parte de gaz, cât şi pe parte de linii electrice aeriene, cooperările în domeniul justiţiei, la nivelul diverselor ministere, aşa-numitele ministere de linie, fie că sunt ele ministerele Apărării, Internelor şi aşa mai departe. Cooperarea dintre România şi Republica Moldova este una extinsă, susţinută, ea se bazează pe elementele acestea comune, de continuitate, iar în momentul de faţă, practic la nivelul celor două guverne se are în vedere avansarea pe aceeaşi linie bună”, a mai declarat Ambasadorul României la Chișinău Daniel Ioniță.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...