Creșterea economiei Uniunii Europene, susținută de țările din Est

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cehia, România şi Polonia au avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul doi din 2015 comparativ cu perioada similară din 2014, a anunţat vineri Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

În perioada aprilie – iunie 2015, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,6% în UE şi cu 1,2% în zona euro, faţă de trimestrul doi din 2014. Cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Cehia (4,4%), România (3,7%) şi Polonia (3,6%), singurul declin fiind raportat în Finlanda (minus 1%). Nu au transmis datele privind evoluţia economiei Danemarca, Irlanda, Croaţia, Luxemburg, Malta şi Slovenia.

În trimestrul doi din 2015 comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat o creştere de 0,1%. În perioada aprilie – iunie 2015, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,4% în UE şi cu 0,3% în zona euro, faţă de primul trimestru din acest an. Analiştii se aşteptau la un avans de 0,4% al economiei zonei euro în ritm trimestrial şi de 1,3% în ritm anual.

Cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Letonia (1,2%), Spania şi Suedia (ambele cu 1%), Cehia şi Polonia (ambele cu 0,9%), singurul declin fiind raportat în Finlanda (minus 0,4%). Nu au transmis datele privind evoluţia economiei Danemarca, Irlanda, Croaţia, Luxemburg, Malta şi Slovenia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...