Crește riscul de război între Ucraina și Rusia, avertizează ministrul ucrainean de externe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Riscul izbucnirii unui război între Rusia și Ucraina crește, a avertizat ministrul ucrainean de externe, Andrii Deșcița, într-un interviu acordat duminică postului american ABC, el sprijinindu-și afirmația pe desfășurarea masivă de trupe ruse în apropierea frontierei de est a țării sale, consemnează AFP

”Situația este chiar mai explozivă decât era cu o săptămână în urmă”, a estimat șeful diplomației ucrainene, adăugând că țara sa ”nu știe ce este în capul lui Putin și ce va decide acesta”. Dar ”dacă trupele ruse invadează Ucraina din est, va fi greu să le cerem ucrainenilor de acolo să nu răspundă”, a menționat el.

Mii de ucraineni au demonstrat duminică la Kiev pentru a atrage atenția că scenariul din Crimeea s-ar putea repeta și în alte părți din estul țării lor. De pe podiumul Maidanului (Piața Independenței) din Kiev, secretarul Consiliului ucrainean de securitate națională și apărare, Andrii Parubii, a declarat că trupele ruse sunt gata să atace Ucraina în orice moment.

Ministerul rus al Apărării a reacționat afirmând că Moscova respectă toate acordurile internaționale ce prevăd limitarea efectivelor unităților militare din apropierea frontierei cu Ucraina.

Potrivit Pentagonului, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, l-a asigurat vineri pe omologul său american, Chuck Hagel, că Rusia nu va invada zonele rusofone din estul Ucrainei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...