COVID-19// Emiratele Arabe Unite aprobă vaccinul produs de Sinopharm

by D M
Distribuiti mai departe...

Emiratele Arabe Unite au aprobat miercuri vaccinul împotriva noului coronavirus produs de gigantul farmaceutic chinez Sinopharm, precizând că este eficace în proporţie de 86%, pe baza rezultatelor din faza a treia a testării, informează AFP.

Ministerul Sănătăţii „a anunţat înregistrarea oficială” a vaccinului, a informat agenţia de presă WAM, fără a oferi alte detalii.

Acest vaccin a făcut obiectul studiilor de fază III, ultima înainte de omologare, în Emiratele Arabe Unite din luna iulie şi a fost aprobat pentru utilizare de urgenţă de către personalul medical în luna septembrie.

Anunţul de miercuri „reprezintă un important vot de încredere din partea autorităţilor din domeniul sănătăţii din Emirate în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea vaccinului”, a menţionat WAM, adăugând că responsabilii sanitari au examinat rezultatele preliminare ale studiilor de fază III, care au dovedit o eficienţă de 86%.

„Rezultatele arată, de asemenea, că vaccinul are o rată de seroconversie (trecerea de la seronegativ la seropozitiv, n.ed.) de 99% pentru anticorpi neutralizanţi şi o eficacitate de 100% în ceea ce priveşte prevenirea cazurilor severe şi moderate de boală”, a adăugat agenţia de presă.

Două vaccinuri au fost supuse în acest stadiu unui studiu de fază III în Emiratele Arabe Unite, cel dezvoltat de Sinopharm şi cel rusesc, Sputnik V.

Emirul Dubaiului, şeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, a declarat în noiembrie că a fost inoculat cu un vaccin experimental, fără a preciza despre care este vorba.

sursa: AGERPRES


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.