Coreea de Sud caută sprijin la Beijing, Moscova și Tokyo pentru summitul Trump-Kim

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Delegații sud-coreene se deplasează la începutul acestei săptămâni la Beijing, Moscova și Tokyo pentru a obține sprijin pentru summitul anunțat între președintele sud-coreean Moon Jae-in și omologul său american Donald Trump, transmit luni Reuters și dpa.

Chung Eui-yong, consilierul pentru securitate națională al președintelui sud-coreean Moon Jae-in, urmează să se afle luni la Beijing pentru o întâlnire cu președintele chinez Xi Jinping, pentru ca marți să ajungă la Moscova, a informat presa sud-coreeană.

Totodată, șeful serviciului de informații sud-coreean, Suh Hoon, va merge la Tokyo pentru a informa guvernul japonez despre discuțiile purtate de Chung la Phenian și Washington săptămâna trecută, transmite Agerpres.

China, Rusia și Japonia au luat parte la discuțiile în format de șase (Coreea de Nord, Coreea de Sud, Statele Unite, China, Japonia, Rusia), destinate să convingă Phenianul să renunțe la programul nuclear, dar înghețate de mai mulți ani.

Președintele american Donald Trump a acceptat săptămâna trecută să se întâlnească, într-un summit istoric, cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, la o dată și într-un loc ce urmează să fie stabilite. Moon urmează, la rândul său, să se întâlnească cu Kim în luna aprilie la Panmunjom, în zona demilitarizată de la granița dintre cele două Corei.

Referitor la summitul SUA-Coreea de Nord, Ministerul sud-coreean la Unificării a indicat luni că nu s-a primit deocamdată un răspuns oficial din partea Phenianului, cel mai probabil datorită prudenței legate de punerea la punct a poziției nord-coreene. „Nu am văzut și nici nu am primit un răspuns oficial din partea regimului nord-coreean în ce privește summitul Coreea de Nord – Statele Unite”, a declarat Baik Tae-hyun, purtător de cuvânt al Ministerului Unificării, în conferința de presă de luni.

„Consider că (nord-coreenii) abordează această chestiune cu prudență și au nevoie de timp pentru a-și organiza poziția”, a adăugat el.

Cele două Corei au convenit să aibă discuții de lucru pentru a pune la punct detaliile summitului intercoreean, însă nu au discutat în mod oficial de când delegația Seulului a revenit de la Phenian săptămâna trecută, a mai precizat Baik.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...