Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 au marcat începutul unor transformări radicale a peisajului politic din Republica Moldova. Mai bine zis, nu alegerile propriu-zise, ci evenimentele petrecute cu doar câteva zile înainte de alegeri, atunci când în urma unor malversațiuni politico-instituționale sistemul bancar a fost prejudiciat cu echivalentul (la cursul valutar din acel moment) a aproximativ un miliard de dolari SUA. Tot ce a urmat după acest “jaf al secolului”, așa cum a devenit cunoscut opiniei publice naționale și internaționale, a însemnat o schimbare fundamentală a regulilor de joc pe arena politic.
Protagonistul și beneficiarul unic al acestor schimbări este cel care de mai mulți ani de zile și-a asumat rolul de regizor în ale politicii pruto-nistrene: Vladimir Plahotniuc. În mai puțin de doi ani, acesta a reușit să se auto-absolvească de responsabilitatea în privința dispariției miliardului, să-și înlăture sau să-și supună concurenții din lumea politică, și să pună în aplicare cunoscuta maximă divide et impera pentru a fărâmița și demoraliza opoziția. În cele ce urmează, vom analiza câteva dintre episoadele cele mai importante ale acestui parcurs, rezultatele căruia păreau neverosimile acum doi ani, când Republica Moldova semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, și parcursul său de integrare europeană părea de neclintit.
La început a fost spectacolul. Pentru ca poporul să se obișnuiască cu ideea de haos și dezordine, care în mod fatal necesită intervenția “prietenilor” și a unei “mâini forte”, începutul acestei perioade a luat forma unui spectacol cu un pitoresc iz local. Au fost de toate: și perioade îndelungate de “negocieri” din care se auzeau țipete isterice despre “procurorul european”, și simulacrul ne-votării guvernului Leancă în Parlament, urmat de coaliția minoritară și sprijinirea, împreună cu comuniștii lui Voronin, a guvernului Gaburici. Un efect secundar al acestui vacarm politic, oarecum previzibil dar totuși neașteptat, a fost apariția unei forțe protestatare, inițial în formă unei mișcări civice cu o denumire generică și pozitivă: DA (Demnitate și Adevăr). Chiar dacă Vladimir Plahotniuc a devenit din start ținta numărul 1 al atacurilor provenite din partea acestei noi opoziții, vom vedea ulterior cum acesta a întreprins o serie de măsuri, pentru a administra organismului o doză bună de antibiotice, care să-l facă într-un fel imun la astfel de corpuri străine.
După spectacol, a urmat etapa de consolidare, care s-a tradus printr-o pace separată a lui Plahotniuc cu vechiul său prieten, liberalul Mihai Ghimpu. În pofida unei nepopularități vizibile și a unei prăbușiri a credibilității în ultimii ani, CEC-ul condus de Iurie Ciocan a reușit să-l mai propulseze o dată pe Dorin Chirtoaca în funcția de Primar General al Capitalei. Imediat după încheierea alegerilor locale, Vlad Plahotniuc a invitat, cu gura lui Vlad Filat, Partidul Liberal într-o nouă coaliție parlamentară majoritară, în numele aceleiași “integrări europene”, bineînțeles. Lăsând la o parte toate frustrările și primind de această dată promisiuni și garanții serioase de la Plahotniuc, Ghimpu a uitat repejor și de procuror european, și de furtul miliardului, și chiar și de retorică unionistă, pe care a pus-o în beci, pe raftul cu conserve pentru zile negre.
În paralel cu instaurarea unei acalmii aparente între partidele de la guvernare, a luat avânt mișcarea contestatară. Într-un răstimp relativ scurt, Platforma Demnitate și Adevăr a reușit să se afirme în calitate de forță conducătoare a mișcării protestatare, adunând la protestele din Centrul Chișinăului zeci de mii de manifestanți, inclusiv persoane din alte localități ale republicii. Din toate aceste porniri, lăudabile de altfel prin ecoul de aprobare pe care l-a trezit în rîndul maselor protestatare, au rezultat niște lucruri care, încă, nu au avut un impact decisiv asupra puterii: orășelul de corturi instalat în PMAN în septembrie 2015, și o listă de revendicări. Orășelul de corturi din centrul Capitalei s-a bucurat de succes, însă în scurt timp au mai apărut două astfel de orășele, instalate de către socialiștii lui Igor Dodon și populiștii lui Renato Usatîi. Revendicările – la fel: s-au bucurat de o largă acceptare în rîndul mișcării contestatare, ele fiind “împrumutate” în scurt timp și de către alte forțe care s-au declarat împotrivă regimului de la guvernare (tot ei, Igor Dodon și Renato Usatîi).
Încercarea fostului premier Vlad Filat de a cocheta cu Platforma DA s-a soldat cu arestarea acestuia, în data de 15 octombrie 2015, fapt care a condus la căderea guvernului AIE-3 la sfârșitul aceleiași luni, și a marcat începutul unui nou episod al tragi-comediei. Recenta condamnare a lui Vlad Filat, coroborată cu arestarea primarului de Orhei Ilan Șor, identificat de către opinia publică printre protagoniștii principali ai furtului miliardului – pică exact la țanc. Mesajul pe care Plahotniuc dorește să-l transmită în acest opiniei publice, dar și partenerilor occidentali, este următorul: “în Republica Moldova a început adevărata luptă cu corupția; da, la moment nu chiar toți cei vinovați sunt inculpați și condamnați, dar e mai greu la început, nici în Occident lucrurile nu au mers chiar ușor din prima…”. Și occidentalii, în ciuda metaforelor fotbalistice, par să accepte și chiar să susțină acest mesaj. Cel puțin, este evident faptul, că înșiruirea politico-juridică legată de vizitele recente ale lui Plahotniuc în capitalele occidentale, și derularea anchetei în cazurile Filat și Șor, sunt file ale aceluiași dosar. Occidentalii au vrut arestări ale celor care au furat miliardul – Plahotniuc le servește acum pe platou aceste arestări. Și capra sătulă, și varza întreagă!
După arestarea lui Filat în octombrie 2015, Plahotniuc trebuia să demonstreze tuturor, că există viață și după “povestea de succes”. “Poporul s-a săturat de tiranie”, vorba clasicului, și vrea stabilitate! Și atunci, Plahotniuc și-a mai adus aminte de un vechi prieten, pre numele său Vladimir Voronin, partenerul de afaceri dintotdeauna. Acesta nu a protestat prea mult atunci când, în decembrie 2015, a rămas fără două treimi din fracțiunea sa parlamentară. Prietenia adevărată necesită și ea anumite sacrificii, iar idealurile marxist-leniniste pot, in fine, să fie adaptate la exigențele momentului. Cei 14 social-democrați noi-nouți nu au avut de ales, decât să se alieze cu foștii dușmani de moarte liberali, dar și cu 7 transfugi din tabăra liberal-democraților. Noul guvern al stabilității și prosperității, instaurat la 20 ianuarie 2016, a generat un efect neașteptat: coagularea mai multor forțe protestatare, aparent antagoniste în privința orientării lor geo-politice. Astfel, la doar cîteva zile după instaurarea guvernului, protestul organizat pe data de 24 ianuarie 2016 de către liderii Platformei DA, PSRM și Partidului Nostru a transmis un semnal foarte clar: opoziția anti-oligarhică s-a consolidat în jurul unui obiectiv comun. Pentru prima dată în scurta istorie a Republicii Moldova, s-a reușit o consolidare, fie ea și temporară, a unor forțe cu orientări geo-politice contrare. 24 ianuarie 2016 a fost clipa siderală, apogeul mișcării contestatare anti-oligarhice.
Așa cum o situație extraordinară cerea un răspuns extraordinar, acesta a venit. În mare grabă, a fost pusă în acțiune încă o instituție prietenoasă, care pe parcursul ultimilor ani și-a demonstrat eficacitatea, transformindu-se într-un legislativ bis – unul mult mai mic (fiind compus din doar 6 persoane), și mult mai reactiv. Ne referim, bineînțeles, la Curtea Constituțională. Decizia CC din 4 martie 2016, prin care s-a revenit la alegerea directă a Președintelui Republicii Moldova, a marcat un nou început: cel al auto-desființării opoziției anti-sistem.
Conștient de faptul că mai mult decât orientarea geo-politică și doctrinele ideologice pentru politicienii moldoveni contează propriul ego, Plahotniuc a identificat în aceste alegeri modalitatea “perfectă” prin care opoziția nu numai că nu-și va îndeplini misiunea de a răsturna guvernarea oligarhică, dar și se va mistui în războaiele intestine, provocate de alegerile prezidențiale. Imediat ce regizorul a anunțat denumirea piesei, pretendenții la rolul principal nu au întârziat să apară. Primul pretendent, tot el și fost prim-ministru, a făcut-o în modul cel mai simplu și inocent posibil: Iurie Leancă și-a plămădit în grabă o frumusețe de decizie a Consiliului Național Politic al partidului pe care îl conduce, care “îl obligă” acum să devină candidat. Alți doi lideri ai partidelor de dreaptă – Andrei Năstase și Maia Sandu – s-au pomenit și ei antrenați într-un concurs fals, din care nu va exista nici un învingător, doar pierdanți. Împreună cu Iurie Leancă și cu reprezentanții PLDM, aceștia au inițiat un proces care își propune drept finalitate “identificarea unui candidat comun al dreptei la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016”. Concursul nu are însă sorți de izbândă, fiindcă el nu se va desfășura fără ingerința lui Plahotniuc. Campania de demonizare a liderului Platformei DA Andrei Năstase a început deja, ea se derulează în paralel cu o altă campanie, mai subtilă și mai perversă – cea de promovare intensă a Maiei Sandu. În acest moment, deși nu avem motive să o bănuim pe Maia Sandu de o complicitate voită cu Plahotniuc, totuși efectele acestui subterfugiu mediatico-propagandistic sunt devastatoare: electoratul de dreapta înaintează pe un trend divergent, care face ca șansele unei candidaturi comune la prezidențiale să devină tot mai volatile. Capcana “candidatului comun” are mai multe fațete. Una din cele mai vehiculate, un fel de fata morgana pentru mulți dintre pacifiștii de pe dreapta, este cea a unui “candidat apolitic, din mediul societății civile”. O cale directă spre ridiculizarea ideii însăși, și spre obținerea unui scor derizoriu, în condițiile în care opoziția nu dispune astăzi de un arsenal de resurse mediatice cel puțin comparabil cu cele care stau la dispoziția lui Plahotniuc.
Tot pe dreapta, dar prizonier al propriilor hibe și complexe politice, se va situa și viitorul candidat al Partidului Liberal. Indiferent de numele acestuia – cele mai vehiculate astăzi sunt Mihai Ghimpu și Anatol Șalaru – este evident, că acesta nu va putea evolua în mod independent de voința regizorului. Cel mai probabil, candidatului PL i se va atribui un rol secundar, care să includă la un moment dat un episod tragic de “moarte politică”. În favoarea candidatului adevărat al lui Plahotniuc, bineînțeles.
Pe stînga, lucrurile sunt clare. Bătrînul general de miliție Vladimir Voronin va juca același rol ca și candidatul PL pe dreapta: va mormăi cîte ceva pe sub nas, dar într-un moment decisiv se va retrage, și-și va mai implora o data alegătorii să stea în casă, să facă conserve pentru iarnă, și în acest fel – să favorizeze candidatul lui Plahotniuc. Singura opțiune viabilă pentru stînga este liderul socialiștilor Igor Dodon. Și acesta, incontestabil, va ocupa primul loc la alegerile prezidențiale. Însă doar în turul 1. Fiindcă în Republica Moldova, lucru bine știut, unul ca Dodon nu poate cîștiga alegerile prezidențiale.
Regizorul Vladimir Plahotniuc și-a încheiat castingul pentru actul final al tragi-comediei, în care se va juca scena cu alegerile prezidențiale. Distribuția este una de vis. De o parte și de alta a eșichierului politic rolul de idioți utili care vor face figurație la prezidențiale va fi împărțit de Mihai Ghimpu (sau Anatol Șalaru) și Vladimir Voronin. În rolul țapilor ispășitori pentru furtul miliardului, în care tot poporul va putea arunca pietrele furiei și nemulțumirii – îi vom avea încă cel puțin cîțiva ani pe Vlad Filat și, posibil, pe Ilan Șor. Rolul eternului ghinionist, victimă a propriului succes și a tancurilor sovietice de ocupație îi revine tînărului socialist Igor Dodon. Pe arena de dreapta, Andrei Năstase se va bate pe viață și pe moarte împotriva regizorului, dar totul depinde de talentul său de persuasiune, în privința celorlalți potențiali candidați. Neprihănitul feciorelnic Iurie Leancă își va petrece timpul în discuții interminabile despre sexul îngerilor, un subiect pe care acesta îl stăpîneşte la nivel de expertiză, iar Maia Sandu va încerca să joace cartea moralizatoare în politică. Nu prea știm ce va face Renato Usatîi. Probabil, va cînta la karaoke, și ca de obicei, se va îngriji ca “totul să fie bine”. Iar singurul care va lucra în această țară, pentru binele poporului, va fi, bineînțeles, Vlad Plahotniuc. Cu grijă pentru spectatorii săi exemplari. El va fi generos și ne va comunica, la momentul potrivit, numele viitorului Președinte al Republicii Moldova.
Vlad Surcov