Consilier local din Codru, reținut în flagrant pentru 72 de ore. Alesul local riscă 15 ani de închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un consilier al orașului Codru a fost reținut pentru 72 de ore de către procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, fiind pus sub învinuire pentru dobândirea ilicită a bunurilor mai multor persoane prin înșelăciune și abuz de încredere. La fel, alesul local este învinuit de abuz de serviciu, săvârșit la gestionarea activității a două organizații comerciale, soldată cu urmări grave.

Cauza penală este gestionată de Direcția de poliție a mun. Chișinău, cu suportul operativ al Inspectoratului Național de Investigații.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, învinuitul este inculpat și în alte două cauze penale, deferite anterior justiției pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și samavolnicie.

Dacă va fi găsit vinovat de cele incriminate, consilierul riscă de la 8 la 15 ani închisoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...