Consilier apropiat al președintelui francez, acuzat de conflict de interese, trafic de influență și corupere pasivă

Consilier apropiat al președintelui francez, acuzat de conflict de interese, trafic de influență și corupere pasivă

Un consilier apropiat al președintelui francez Emmanuel Macron la Palatul Elysée, Alexis Kohler, este vizat de o plângere pentru „conflict de interese”, „trafic de influență” și „corupție pasivă”, depusă de asociația Anticor, a declarat luni pentru AFP avocatul acestei organizații anticorupție.

Informaţia a fost transmisă prima dată de RTL şi Le Monde.

Bazându-se pe articole de pe site-ul Médiapart, asociaţia anticorupţie denunţă legăturile familiale şi profesionale strânse care există între secretarul general al Palatului Elysée şi armatorul italiano-elveţian MSC, client important al şantierelor navale franceze de la Saint-Nazaire (STX).

Client unic al şantierelor în anumiţi ani, armatorul a jucat un rol esenţial în discuţiile privind viitorul lor derulate cu statul francez.

În plângerea depusă, consultată de AFP, Anticor îi reproşează în primul rând lui Kohler că a acceptat să ocupe un post ca reprezentant al statului în consiliul de administraţie al STX Franţa din 2010 până în 2012, deşi „nu avea cum să nu ştie că exista un conflict de interese”, armatorul MSC fiind fondat şi condus de verii mamei sale.

Parchetul Naţional Financiar trebuie acum să decidă dacă va deschide sau nu o anchetă asupra acestor acuzaţii.

0