Conservatorii britanici scad puternic în sondaje: Laburiștii vin cu promisiuni generoase

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Avansul confortabil al Partidului Conservator britanic în fața Partidului Laburist a scăzut semnificativ în sondaje după ce laburiștii și-au prezentat programul electoral în care insistă pe măsurile sociale, în timp ce conservatorii propun o reformă a ajutoarelor sociale pentru pensionari care dacă va fi aplicată ar diminua veniturile acestora.

Patru sondaje prezentate duminică de AFP dau conservatorilor un avans de 9 până la 12 procente în fața laburiștilor, după ce la jumătatea lunii aprilie, când premierul conservator Theresa May a convocat alegerile anticipate, acest avans era de circa 20 de procente.

Într-unul dintre cele patru sondaje, realizat de institutul YouGov, conservatorii sunt creditați cu 44% din intențiile de vot, laburiștii cu 35%, liberal-democrații cu 8% și naționaliștii UKIP cu 3%. Precedentul sondaj efectuat de același institut cu zece zile în urmă îi credita pe conservatori cu 49% din intențiile de vot și pe laburiști cu 31%.

Liderul laburist, Jeremy Corbyn, a prezentat marți un program electoral cu accente puternice de stânga, printre promisiuni, numărându-se naționalizarea sectoarelor energiei, transporturilor, distribuției apei și poștei. Laburiștii promit și creșterea cheltuielilor sociale, iar fondurile prin care va fi susținută această creștere să fie obținute prin taxarea suplimentară a companiilor și a celor mai înstăriți.

La două zile după ce laburiștii și-au prezentat programul electoral, conservatorii au făcut și ei cunoscut programul lor, în care se evidențiază o controversată reformă a sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice și care ar putea conduce la diminuarea veniturilor acestora. Conservatorii justifică această propunere prin necesitatea de a colecta fonduri pentru a susține ‘enormele costuri ale protecției sociale’, după cum a explicat ministrul de externe Boris Johnson.

Creșterea imediată a laburiștilor în sondaje arată că ‘programul lor socialist decomplexat este bine primit de un număr tot mai mare de alegători’, iar ‘conservatorii se clatină în timp ce reducerea ajutoarelor pentru persoanele vârstnice afectează considerabil avansul lui Theresa May’, notează publicația Sunday Times.

Premierul Theresa May a anunțat pe 18 aprilie că a decis să convoace alegeri generale anticipate, scrutin pe care-l consideră singura cale de a garanta stabilitatea pentru anii ce vor urma. Ea și-a mai argumentat hotărârea prin faptul că opoziția laburistă și liberal-democrată încearcă să pună obstacole în calea ieșirii Marii Britanii din UE, decisă în urma referendumului de anul trecut, motiv pentru care guvernul are nevoie de o majoritate clară în parlament în timpul negocierilor dificile privind Brexitul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...