Congresul Autorităților Locale, extrem de îngrijorat de reținerea primarului de Basarabeasca

Congresul Autorităților Locale, extrem de îngrijorat de reținerea primarului de Basarabeasca

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) se arată extrem de îngrijorat de reținerea primarului orașului Basarabeasca, învinuit de faptul că nu a prevenit hărțuirea unei minore de către tatăl acesteia într-o familie din localitate. Aceasta, potrivit procurorilor, presupune o neglijență în serviciu din partea primarului Valentin Cimpoeș.

„CALM își exprimă îngrijorarea profundă în legătură cu situația care se crează în orașul Basarabeasca și acțiunile organelor de anchetă în privința primarului orașului, Dl. Valentin Cimpoieș”, se arată într-o reacție a Congresului Autorităților Locale.

Potrivit CALM, motivele pentru care i se incriminează primarului „Partidului Nostru” sunt „cel puțin discutabile și care țin mai mult de interpretarea legii nr. 140 privind protecția specială a copiilor aflați în situații de risc și a copiilor separați de părinți”. „Motive care se bazează pe interpretări foarte discutabile și necorelate cu realitățile din teritoriu, precum și care în mare parte depășesc competențele și posibilitățile reale ale unui primar, în condițiile legii actuale”, se arată în reacția Congresului.

Citiți și: Primarul de Basarabeasca, reținut pentru neglijență în serviciu! Alesul este acuzat că nu a curmat hărțuirea unei minore de către tatăl său

Totodată, potrivit CALM, această situație „discutabilă, ce ține de interpretarea legii și care în mare parte nici nu depinde de el, reprezintă o exagerare și nu poate trezi decât îngrijorare din partea tuturor primarilor din Republica Moldova”. „Practic toți primarii activează în condiții extrem de nocive în care prin multe legi și reglementări normative sunt impuse o sumedenie de obligații primarilor/APL, însă fără ca să le și asigure resurse și instrumente reale pentru realizarea tuturor atribuțiilor și responsabilităților. Totuși, sperăm foarte mult ca organele de anchetă și cele judiciare să documenteze în modul corespunzător privind statutul juridic al primarului, funcțiile lui, al consiliului, al altor organe în situații similare și mai ales: posibilitățile reale de a interveni pe domeniul respectiv”, se mai arată în declarație.

Congresul și-a exprimat speranța că nu se va ajunge la măsura arestului, deoarece în caz contrar, practic fiecare primar, de azi înainte se va simți amenința. „Se va confirma sau se va da semnalul, că oricare primar, care nu este din anumite motive agreat de anumite cercuri, este hărțuit folosindu-se instituțiile statului și că fiecare din primari va putea să se aștepte la astfel de tratament. Ceea ce va fi extrem de grav atât pe plan național, cât și pe cel internațional”.

Nu în ultimul rând, în reacția sa, Congresul Autorităților Locale a făcut un apel către conducerea țării să ia atitudine, amintind despre faptul că controlul administrativ excesiv din partea organelor de stat, ancheta și presiunile politice asupra primarilor și aleșilor locali, constituie un domeniu de monitorizare și cu restanțe grave în raport cu angajamentele Republicii Moldova față de partenerii de dezvoltare, în special Consiliul Europei.

„Credem că astfel, de acțiuni, pot afecta imaginea Republicii Moldova pe plan internațional și reduce efectul rezultatelor pozitive obținute în ultima perioadă de timp în domeniul descentralizării, precum și diminua esențial efortul enorm depus de Guvern în vederea restabilirii credibilității față de partenerii de dezvoltare, dar și pe plan intern”, se mai spune în declarația CALM, care amintește, totodată, despre cazul primarului de Taraclia, care „a avut un efect extrem de negativ asupra imaginii Republicii Moldova și a necesitat un efort enorm de a reveni la normalitate”.

„Sperăm foarte mult, ca în cazul dat să nu fie repetate greșelile anterioare, iar acțiunile organelor respective de anchetă să fie în stricta conformitate cu legea”, se mai spune în declarație.

0