Confruntările în Donețk continuă; 200 de separatiști ar fi fost uciși luni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Operațiunea antiteroristă din Donețk continuă și astăzi, după ce luni confruntări violente s-au înregistrat în zona aeroportului din oraș.

Conform ofițerului de presă al Operațiunii antiteroriste,  Alexei Dmitrașkovskii ”operațiunea va continua până ce teroriștii vor fi distruși sau se vor preda”.

Acesta a declarat pentru agenția ”Ura-inform” că nu există deocamdată date exacte în legătură cu numărul victimelor în rândurile separatiștilor, dar că ar fi vorba de cel puțin 200 de morți.

În același timp, primarul orașului Donețk, Alexandr Lukiancenko, vorbește de 40 de morți și peste 30 de răniți în urma confruntărilor de luni.

Totodată, presa rusă scrie că grupuri înarmate de separatiști din Lugansk se deplasează în Donețk pentru a-i ”sprijini” pe teroriștii din acea regiune.

Amintim că Serviciul de Frontieră al Ucrainei a anunțat că pe parcursul nopții trecute s-au înregistrat mai multe încercări de intrare din Federația Rusă pe teritoriul țării vecine a sute de indivizi înarmați.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...