Comisia Europeană propune alocarea în viitorul buget al UE a 13 miliarde de euro pentru cercetare-dezvoltare în domeniul militar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia Europeană a propus miercuri alocarea, în viitorul cadru financiar multianual 2021-2027, a 13 miliarde de euro pentru cercetare-dezvoltare în domeniul militar, în scopul creșterii capabilităților de apărare ale Uniunii Europene, transmite dpa.

Banii vor merge către Fondul European de Apărare, lansat în 2017, în contextul în care UE încearcă să-şi consolideze apărarea şi securitatea în faţa ameninţărilor în creştere, mai ales din partea Rusiei, dar şi pe fondul incertitudinilor legate de angajamentul SUA faţă de NATO sub administraţia Donald Trump.

„Ceea ce propunem va ajuta UE să-şi ia soarta în propriile mâini. Ne asumăm un rol mai mare în apărarea şi protejarea cetăţenilor noştri”, a declarat comisarul european pentru investiţii, Jyrki Katainen.

Fondul este destinat să reducă duplicările în domeniul cercetării militare prin oferirea de stimulente pentru statele membre pentru a pune în comun resurse. Uniunea îşi propune ca aceasta să conducă la dezvoltarea de tehnologii de vârf interoperabile între armatele statelor membre.

Uniunea Europeană a subliniat, totuşi, că nu creează prin aceasta o structură paralelă faţă de NATO, cooperarea intensificată în domeniul apărării propunându-şi să fie benefică şi Alianţei.

Pentru a obţine finanţare, orice proiect va avea nevoie de cel puţin trei participanţi dintre trei state diferite ale Uniunii.

Conform cadrului financiar actual, care se va încheia în 2020, UE va aloca 590 milioane de euro pentru Fondul European de Apărare, mai precis 90 de milioane în perioada 2017-2019 şi 500 de milioane în 2019-2020.

Propunerea Comisiei trebuie aprobată de Parlamentul European şi de statele membre, un proces de regulă îndelungat şi anevoios.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...