Comisarul European pentru Politici Regionale, Corina Creţu, întreprinde o vizită la Chișinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La invitația premierului Pavel Filip, Comisarul European pentru Politici Regionale, Corina Creţu, întreprinde, în perioada 17-19 mai curent, o vizită în Republica Moldova. Înaltul oficial european va avea astăzi o întrevedere cu prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul căreia vor fi abordate aspecte ale colaborării cu UE, în contextul promovării politicilor de dezvoltare regională a Republicii Moldova.

De asemenea, vineri, 18 mai, cei doi oficiali vor susține o lecție publică pentru studenții Academiei de Studii Economice a Moldovei, iar sâmbătă, 19 mai, vor participa la deschiderea Orășelului European 2018, la Ungheni.

Programul vizitei include:

Joi, 17 mai:

ora 11.00 – Premierul Pavel Filip și Comisarul European pentru Politici Regionale, Corina Crețu, vor avea o întrevedere bilaterală (Casa Guvernului, intrarea din str. Pușkin, sala de ședințe, et. I);

ora 11.20 – Fotografie de protocol comună a celor doi oficiali, urmată de ședința în format extins a delegațiilor Republicii Moldova și Uniunii Europene (Casa Guvernului, intrarea din str. Pușkin, sala de ședințe, et. I);

ora 12.15 – Premierul Pavel Filip și Comisarul European Corina Creţu vor susține o conferinţă de presă (Casa Guvernului, intrarea din str. Pușkin, et. I).

Vineri, 18 mai:

ora 10.00 – Prim-ministrul Pavel Filip şi Comisarul European Corina Creţu vor susține o lecție publică pentru studenţii Academiei de Studii Economice, privind colaborarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană (Academia de Studii Economice a Moldovei).

Sâmbătă, 19 mai:

ora 13.00 – Premierul Pavel Filip, Comisarul European, Corina Creţu și Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, vor participa la deschiderea Orăşelului European 2018 la Ungheni (Ungheni, Piaţa Independenţei, str. Naţională, 7);

ora 14.30 – Pavel Filip, Peter Michalko și Corina Creţu vor suține un briefing de presă (Ungheni, Piaţa Independenţei, str. Naţională, 7).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...