Combaterea eficientă a corupției poate fi doar prin colaborarea instituțională, afirmă șefa DNA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Covesi a declarat că eficientizarea luptei cu corupția în România se datorează, în primul rând colaborării dintre instituții.

Într-o conferință cu tema ,,Lecții de învățat din România: schimb de bune practici între autoritățile anticorupție din România și Ucraina”, desfășurată la Bruxelles, Kovesi s-a referit la ultimii zece ani de activitate a instituției pe care o conduce și a remarcat succesele acesteia, relatează Agerpres.

Potrivit Procurorului șef, acțiunile anticorupție pot avea efect durabil doar în cazul în care sunt dublate de acțiunile celorlalte instituții ale statului, dar și de mediul educațional și de afaceri.

Într-un comunicat al DNA, remis spre difuzare, se arată că Laura Kovesi a relatat despre premisele, care au condiționat succesele în lupta cu marea corupție, precum și despre sprijinul constant al Comisiei Europene.

Totodată ea s-a referit și la obstacolele și vulnerabilitățile care pun în pericol buna funcționare a societății și care urmează a fi înlăturate prin acțiuni de prevenire.

Șefa DNA a mai opinat că eficiența DNA din ultimii zece ani este demonstrată prin creșterea constant a numărului dosarelor finalizate. În context Kovesi a menționat creșterea de peste cinci ori a numărului celor condamnați și menținerea ratei condamnărilor la peste 90%.

Ea a subliniat că instituția pe care o conduce este prezentată drept unul dintre cele cinci exemple de bune practici la nivelul Uniunii Europene, iar caracterul efficient și obiectiv al anchetelor efectuate de procurorii DNA a fost remarcat în rapoartele anuale ale experților europeni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...