COD ROȘU la nivel naţional referitor la situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19

by D M
Distribuiti mai departe...

Membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică au aprobat astăzi gradul de alertă Cod roșu la nivel naţional referitor la situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19, existând pericol confirmat de declanşare a urgenţei de sănătate publică, scrie ziarulnational.md

Potrivit deciziilor Comisiei, autoritățile publice locale, administratorii localurilor de agrement, recreere, sălilor de sport, centrelor sportive, bazinelor de înot, sălilor de fitness, teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte, muzeelor, și altor unități pentru antrenament și recreere vor asigura sistarea activităților organizate până pe 1 aprilie curent.

Totodată, managerii, directorii, proprietarii companiilor transportatoare de pasageri (autobuze, troleibuze, rutiere, taxi și alte mijloace de transport de pasageri urban și interurban), indiferent de forma de proprietate, vor asigura igienizarea și dezinfecția unităților de transport după fiecare rută și în stațiile-terminus.

Și întrunirile religioase au fost sistate până la 31 martie curent pentru toate cultele pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Contrar celor afirmate astăzi de premierul Ion Chicu după ședința Comisiei, cursele aeriene regulate cu Italia, Spania și Franța vor fi sistate începând cu 15 martie 2020, orele 00:00, se arată în documentul aprobat astăzi.

Sistarea curselor aeriene regulate cu Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Portugalia și România vor fi sistate începând cu 16 martie 2020, orele 00:00.

De asemenea, a fost aprobată interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca călătorii care vin către Republica Moldova, cu escală, din Italia, Spania, Franța, Germania, China, Iran și Coreea de Sud, dar și de a îmbarca persoane de altă cetățenie, decât cea moldovenească, care vin către Republica Moldova: „Decizia este valabilă până la data de 31 martie 2020, cu posibilitate de prelungire”.

Documentul aprobat pe 13 martie de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică:



 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...