CM 2014: Harta mondială a fotbalului și cum este denumit cel mai iubit sport în fiecare țară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fotbalul este, cu siguranță, cel mai iubit sport de pe glob, iar Campionatul Mondial este cea mai urmărită competiție sportivă a planetei.

Nu însă în toate țările lumii sportul cu balonul rotund este denumit la fel, fiind bine-cunoscute disputele între englezi și americani pe acest subiect, primii spunându-i ”Football” iar ”yankeii” – ”Soccer”.

Cei de la Business Insider au făcut o cercetare și au aflat cum este numit ”fotbalul” în fiecare stat din lume. Acolo unde harta este colorată în roșu, este fotbal, iar unde e cu albastru – soccer. Mai avem și zone cu verde, în aceste state denumirile fiind altele.

soccer-world-map

Și dacă știm cu toții de unde provine denumirea cuvântului fotbal, fiind vorba de o unire a cuvintelor englezești ”foot” (picior) și ”ball” (minge), atunci e un pic mai greu să ne dăm seama ce i-a determinat pe americani să-i spună ”soccer”.

Este de fapt o abreviere de la ”association football”, categorie în care intrau fotbalul și rugby-ul, sporturile cele mai populare în Anglia secolului XIX. Încet-încet, fiecare dintre aceste sporturi a primit denumirea sa proprie. La mijlocul secolului 19, cele două sporturi s-au despărțit, mergând pe denumirea de ”rugger”, în cazul rubgy-ului, și ”soccer”, în cazul fotbalului.

Acestea erau totuși denumirile folosite de nobilime, însă cum fotbalul a devenit foarte popular și printre clasele de jos, iar elita engleză nu-și putea permite să practice același sport cu ”prostimea”, s-a mers inițial pe ”soccer” (pentru nobili) și ”football”, pentru ”restul lumii”.

Cum însă fotbalul a devenit extrem de popular în Anglia (în rândul tuturor claselor), până la urmă s-a mers pe ”football” , în timp ce în SUA, unde dintr-o amestecătură dintre rugby și fotbalul european a ieșit fotbalul american (football), s-a mers pe ”soccer”.

Vă reamintim că accesând tagul CM 2014 veți fi la curent cu cele mai bune și actuale materiale din țară despre Campionatul Mondial. Iar pe durata Turneului Final pregătim pentru toți microbiștii un concurs dotat cu premii care vor da și mai multă savoare competiției. Fiți aproape!


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...