Cioloș, despre conflictul transnistrean: România rămâne un sprijin activ în găsirea unor soluții

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

România continuă să rămână un sprijin activ în găsirea unor soluții pentru conflictul transnistrean, a declarat joi premierul Dacian Cioloș, după întrevederea cu omologul moldovean, Pavel Filip.

„Încurajăm reluarea discuțiilor în formatul „5+2”. Aici cred că este important ca și Republica Moldova să își stabilească, Guvernul să își stabilească foarte clar obiectivele pe care le are și noi sperăm ca, într-un mod de abordare foarte pragmatic, să fie găsite soluții. România continuă să rămână un sprijin activ în găsirea unor soluții pentru acest conflict. Cred că foarte multe lucruri depind și de modul pragmatic în care părțile vor aborda această discuție”, a afirmat premierul Cioloș, într-o conferință de presă comună cu omologul său moldovean Pavel Filip, la Chișinău, întrebat cum vede rezolvarea conflictului transnistrean.

Premierul moldovean, Pavel Filip, a catalogat ca fiind „o realizare” menținerea păcii în această regiune.

„Dacă vorbim despre conflictul transnistrean, din punctul meu de vedere, este o realizare că se menține pacea în această regiune. Este foarte important că am reușit anul acesta, după o pauză foarte îndelungată, să reluăm negocierile în formatul ‘5 plus 2’. Pe această dimensiune, Republica Moldova este foarte activă, sunt foarte multe chestiuni la ordinea de zi și abordarea noastră este să mergem mai întâi pe cele care vin în confortul cetățeanului și nu contează că acest cetățean al Republicii Moldova locuiește pe partea stângă sau pe partea dreaptă a Nistrului”, a spus Filip.

Totodată, Filip a precizat că a discutat cu prim-ministrul român și despre evoluțiile în domeniul securității în plan regional.

„Am făcut un schimb de opinii și pe marginea evoluțiilor în domeniul securității în plan regional. Împărtășim viziunea unei regiuni a păcii și a democrației, în care adevărul învinge propaganda, iar forța principiilor și a dreptului internațional este mai importantă decât forța brută”, a mai afirmat Pavel Filip.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...