Cine este presupusul creier al atentatului din Istanbul: Cetățean rus certat cu legea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La trei zile după triplul atentat sinucigaş de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, rămas încă nerevendicat, şi după arestarea a 11 cetăţeni străini suspectaţi că fac parte dintr-o celulă a Statului Islamic, atenţia se îndreaptă spre cel presupus a fi organizatorul masacrului, identificat de presa turcă în persoana unui rus din Cecenia, Ahmed Ciataiev.

Conform unui oficial turc, atentatorii de pe aeroport proveneau din Rusia, Uzbekistan şi Kîrgîzstan, însă autorităţile de la Ankara nu au oferit alte detalii despre aceştia, precizând că legiştii încearcă identificarea lor, notează vineri Reuters.

Potrivit cotidianului Yeni Safak, proguvernamental, organizatorul atentatului este suspectat a fi un bărbat de origine cecenă, Ahmed Ciataiev, identificat pe o listă de sancţiuni a ONU drept un lider al Statului Islamic, responsabil cu antrenarea militanţilor rusofoni.

Cotidianul Hurriyet scrie că Ahmed Ciataiev este şeful ISIL din Istanbul şi că ar fi mai fi organizat atacurile din zonele Taksim (martie) şi Sultanahmet (ianuarie), în centrul metropolei turce.

El a fost arestat în Bulgaria acum 5 ani, în baza unei cereri de extrădare din partea autorităţilor ruse, dar eliberat pentru că deţinea statut de refugiat în Austria, a declarat un judecător bulgar, potrivit Reuters. Un an mai târziu, cecenul a fost rănit şi capturat în Georgia, dar pus din nou în libertate.

Publicaţia Yeni Safak a scris că atacatorul rus era originar din Daghestan, republica rusă din Caucazul de Nord învecinată cu Cecenia, unde Moscova a purtat două războaie împotriva militanţilor separatişti islamişti după prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, în 1991.

În 2012, oficiali georgieni au declarat că Ahmed Ciataiev fusese rănit într-o operaţiune a forţelor speciale împotriva unui grup neidentificat în regiunea Lopota, în apropierea graniţei cu Daghestan. Se crede că grupul era format din insurgenţi islamişti care luptau împotriva trupelor ruse în Caucazul de Nord.

Ciataiev, căruia i s-a amputat laba unui picior în urma rănilor suferite, a fost arestat pentru posesie de armament. Cecenul a negat acuzaţiile, susţinând că fusese trimis în calitate de negociator la cererea oficialilor georgieni.

El a fost eliberat ulterior din ordinul unui tribunal georgian în acelaşi an şi i s-au retras toate acuzaţiile în ianuarie 2013.

La Viena, purtătorul de cuvânt al Ministerul austriac de Interne, Karl-Heinz Grundboeck, a declarat pentru agenţia APA că serviciile de securitate nu au confirmat informaţia potrivit căreia Ahmed Ciataiev, un cecen sosit ca refugiat în Austria în 2003, a fost implicat în atentatul de pe aeroportul din Istanbul.

El a calificat drept „speculaţii” informaţiile din presă conform cărora Bulgaria nu l-a extrădat pe Ciataiev în Rusia pentru că cecenul primise azil politic în Austria, mai notează BTA.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...