Cinci persoane, printre care doi minori au ajuns la spital, dupa ce s-au intoxicat cu fum si au suferit arsuri. GALERIE FOTO/VIDEO

by redact
Distribuiti mai departe...

Cinci persoane, printre care doi minori au ajuns la spital, dupa ce s-au intoxicat cu fum si au suferit arsuri. Totul dupa ce un incendiu a izbucnit aseara in scara unui bloc de locuit din sectorul Buiucani al capitalei. Pompierii au evacuat 70 de persoane din cladire. Oamenii legii cerceteaza versiunea unei incendieri intentionate.

 

Incendiul a izbucnit în jurul orei 02:20. La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și salvatori. Flăcările au făcut scrum cărucioarele şi bicicletele care au fost lăsate de oameni pe holul comun de la etajul întâi. Mai mult de atât, a ars parțial şi căptușeala unui perete, iar geamurile de la mai multe etaje s-au spart.

În panică, unii locatari spun că au sărit pe geamuri, până la intrevenţia salvatorilor. 

„M-am trezit fiindcă vecinul a sărit geamul şi am auzit gălăgie şi deja m-am trezit cu soţia şi copilul. Noi tot am ieşit pe geam, fiindcă în coridor era imposibil”.

„Eu mi-am luat cei doi copii şi am ieşit afară, am alergat afară şi a venit în 20 de minute ambulanţa şi salvatorii. Copiii s-au speriat, cu siguranţă”.

„L-am văzut ca laptele când am deschis uşa, dar noi nu am putut ieşi pe uşă, ne-au scos pompierii cu mască. Am scos copilul peste geam.  Nepoţelul de trei luni de zile l-am scos cu funia cu căruciorul i-am dat drumul, doamnele l-au prins jos, l-am coborât şi a fost ca Gagarin”.

În urma incendiului, trei maturi au ajuns cu intoxicaţii şi arsuri la Spitalului Clinic Traumatologie şi Ortopedie. O femeie în vârstă de 26 de ani a fost externată chiar în această dimineaţă, starea acesteia fiind înafara oricărui pericol. Alţi doi maturi rămân în spital.

„Este un bărbat de 38 de ani care se află în stare destul de gravă, cu arsuri masive pe 60 de procente din suprafaţa corpului. Arsurile sunt de gradul întâi, doi şi trei. Cealaltă pacientă este o doamnă de 28 de ani care are arsuri pe trei procente din suprafaţa corpului, pe faţă, gât şi mâini. Starea ei nu prezintă niciun pericol acum, doamna este acum în salon şi ameliorarea este vădită”, a informat directorul interimar al Spitalului Clinic Traumatologie şi Ortopedie, Serghei Ştepa.

De îngriiri medicale au avut nevoie şi doi copii. Unul dintre ei, a revenit astăzi cu părinţii acasă, în timp ce realizam reportajul despre incendiu.

Detalii despre starea de sănătate a celuilalt copil, medicii nu ne-au putut oferi, deocamdată.

Între timp, locatarii căminului afectat de incendiu spun că cel mai probabil acesta a fost provocat intenţionat. Cu o seară în urmă, la acelaşi etaj a mai fost incendiat un căruţ. 

„Cărucior pentru copil şi a început să ardă la ora două de noaptea. În cazul dat am văzut că e focarul aici şi am sărit pe fereastră cu familia. Am chemat echipajul, au intervenit şi deja băieţii şi-au făcut operaţiunea conform regulamentului”.

Mai mulţi locuitori cred că răufăcătorul este chiar un vecin.

„El e bolnav şi adică are invidie sau nu ştiu ce are pe copii, nu le place. Aşa aud vorbă, dar nu ştiu”.

„Un domn care are probleme psihice. Eu nu ştiu o traumă psihologică ceva are. Lui îi place tot asta, asta nu e ceva raţională”.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală. . La moment oamenii legii suspectează o persoană în vârstă de 60 de ani.

 

Sursa: PRO TV, Publika

 

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.