Cinci judecători cu experiență din cadrul CSJ și-au dat demisia! CSM regretă decizia acestora, dar le-a acceptat voința

Cinci judecători cu experiență din cadrul CSJ și-au dat demisia! CSM regretă decizia acestora, dar le-a acceptat voința

Cinci judecători ai Curții Supreme de Justiție, cu o experiență de peste 30 de ani în sistem, și-au anunțat demisia. Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat, în cadrul ședinței de astăzi, cererile de demisie ale magistraților Tatiana Vieru, Dumitru Visterniceanu, Iulia Sîrcu, Valeriu Doagă și Elena Covalenco.

Președintele CSM, Victor Micu, a declarat că regretă plecarea judecătorilor cu experiență vastă în sistem, însă decizia le aparține.

Judecătorii demisionați nu au fost prezenți la ședință, iar cererile au fost examinate în lipsa lor. Eliberarea din funcție a celor cinci magistrați va fi propusă ulterior Parlamentului pentru aprobare, după care pentru funcțiile rămase vacante, va fi anunțat concurs. Totodată, având în vedere că o parte din judecătorii demisionați au activat în sistem peste 30 de ani, va fi examinată ulterior propunerea de a le oferi distincții.

Potrivit Bizlaw.md, tot astăzi, CSM a aprobat cererea de demisie a judecătorului Ion Cojocari de la Judecătoria Comrat și a judecătoarei Valentina Criucicova de la Judecătoria Strășeni. Astfel, sistemul judecătoresc a rămas astăzi fără șapte magistrați.

Totodată, astăzi, judecătoarea Victoria Sanduța de la Judecătoria Chișinău și-a retras cererea demisie.

Demisiile de astăzi au loc în contextul discuțiilor în privința salarizării angajaților din sistemul judecătoresc. Magistrații sunt nemulțumi de noua formulă pe care o propun autoritățile. În replică, Ministerul Finanțelor susține că salarizarea magistraților nu trebuie să aibă loc în condițiile legii speciale.

0