Cinci angajați ai Agenției Servicii Publice, printre care doi șefi, reținuți de CNA. Sunt bănuiți de eliberarea ilegală a peste 600 de permise auto

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O schemă de fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere a fost documentată de Centrul Național Anticorupție și procurori, iar ca rezultat au fost descoperite peste 600 de cazuri de eliberare ilegală a permiselor auto. Bănuiți de comiterea acestor ilegalități sunt mai mulți angajați ai Agenției servicii publice, dar și persoane din cadrul unor școli auto din capitală.

Afacerea cu permise a intrat în vizorul CNA încă anul trecut, iar perioada investigată vizează lunile noiembrie 2017-februarie 2018. În acest interval de timp (824 ore de imagini video), membrii grupului, format din șefi din cadrul ASP și angajați ai patru școli auto din Chișinău, au fost urmăriți de CNA, reușindu-se documentarea a 393 de cazuri de fraudare a probelor teoretice și 219 a celor practice. În cadrul documentării, s-a stabilit că pentru susținerea acestora, se percepeau sume între 500 și 1.500 de euro.

În fapt, investigatorii au documentat fraudarea examenelor, constatând implicarea directă a membrilor comisiei de examinare în indicarea răspunsurilor corecte, chiar în sala de examene, sau prin telefon. De asemenea, au fost documentate şi cazuri de susţinere a examenelor de către unii membri ai Comisiei în locul candidaţilor. Potrivit materialelor cauzei, în 9 la sută din cazurile investigate, candidaţii nu erau prezenţi la susţinerea probelor, iar un procent din nouă se aflau peste hotarele ţării.

În această dimineaţă au fost efectuate peste 60 de percheziţii la birourile şi domiciliile unor angajaţi ai ASP, dar şi la unii membri ai şcolilor auto. Cinci persoane, între care un şef şi un adjunct de secţie, dar şi trei inspectori ai ASP, au fost reţinute pentru 72 de ore, urmând ca şi alte persoane să fie audiate. În urma percheziţiilor au fost depistaţi bani, documente şi alt material probatoriu relevant pentru cauză. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, iar dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la 6 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. De asemenea se examinează posibilitatea anulării permiselor, eliberate cu abateri.

Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.

Vedeți aici schemele de fraudare a examenelor:


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...