Chiril Lucinschi rămâne în arest la domiciliu. Fostul deputat se declară nevinovat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul deputat Chiril Lucinschi, învinuit în dosarul fraudei bancare, rămâne în arest la domiciliu. Magistraţii Judecătoriei Buiucani au prelungit mandatul de arest pe numele fostului deputat. De altă parte, fostul deputat se declară nevinovat, iar avocatul Corina Stratan, care reprezintă interesele fostului deputat, spune că decizia este nefondată.

Judecătoria Buiucani a satisfăcut solicitarea procurorilor, astfel a dispus prelungirea mandatului de arestare pe numele fostului deputat PLDM, Chiril Lucinschi. Acesta se va afla în continuare în arest la domiciliu.

Potrivit reprezentanților Centrului Național Anticorupție (CNA), fostul deputat, fiind gestionarul şi beneficiarul efectiv al companiilor Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency, având scopul dobândirii mijloacelor băneşti, sustrase prin fraudă din sistemul bancar al Republicii Moldova, împreună cu persoane interpuse, ar fi comis spălarea de bani.

Potrivit CNA, în perioada 2012-2014, mai multe companii off-shore, în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanță, au transferat companiei nerezidente IPA International Project Agency, cu conturi deschise în Liechtenstein 440 000 de dolari. Analizând traseul banilor, s-a constatat că aceștia provin din creditele neperformante, sustrase în perioada 2012-2014 de la BEM, Unibank și Banca Socială prin intermediul unor off-shoruri.

De asemenea, s-a mai stabilit că, în 2013, compania Toast Delux SRL, beneficiar al căreia este fostul deputat, ar fi beneficiat de la Unibank de un alt credit, fără gaj, în valoare de 5 000 000 de lei. Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite şi transferate prin intermediul unui grup de companii către o companie nerezidentă. În final, 401 650 de dolari ajung pe conturile Rouseau Alliance LP care, la rândul ei, transferă aceşti bani către Banca de Economii, având ca scop cesionarea creditelor neperformante.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...