Cheloo de la Paraziții va munci 100 de ore la o școală. Cel mai probabil va tunde iarba, va vopsi sau va face focul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cheloo, pe numele său Cătălin Ștefan, solistul trupei Paraziții, va presta 100 de zile de muncă în folosul comunității la Școala Generală din comuna Adunați, județul Prahova. Aceasta este decizia Tribunalului Prahova dată miercuri în dosarul de trafic de droguri în care Cheloo a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și la plata sumei de 4.500 de lei reprezentând amendă penală.

Luiza Ungureanu, directorul școlii din Adunați susține că încă nu s-a obișnuit cu ideea, că încă nu a luat o decizie în acest sens, dar că cel mai probabil Cheloo va munci pe lângă școală. „Ce să-mi facă, să-mi ude buretele? Mă voi mai gândi”, a spus aceasta pentru presa locală.

Horia Toma, inspector adjunct al IȘJ Prahova a declarat că școala și terenul aparțin de primărie, de comunitate, deci administrația locală va decide ce va face Cheloo la școală. Acesta nu va avea voie să presteze activități educative chiar dacă ar fi fost calificat în domeniu. Cel mai probabil va tunde iarba, va vopsi sau va face focul (școala neavând încălzire pe gaze).

Vedeți și: Cheloo, solistul trupei „Paraziții”, condamnat la doi ani de închisoare pentru consum de droguri

Octavian Negotei, primarul comunei Adunați a declarat: „La Adunați am mai avut persoane care au muncit în folosul comunității și de regulă îi întrebăm ce calificare au ca să ne orientăm. Cei care au muncit până acum la Adunați au săpat șanțuri pentru că s-a montat o conductă de apă sau au făcut curățenie în comună”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...