Cetățean turc venit în Moldova pentru a se logodi cu o tânără cunoscută pe rețelele de socializare, răpit, bătut, deposedat de bunuri și ținut legat într-o casă timp de două zile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un locuitor al raionului Dondușeni, în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat recent la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru răpirea unei persoane și jaf, comis în proporții mari. Acesta, împreună cu alți trei complici, au răpit un cetățean turc venit în Moldova pentru a se logodi, pe care l-au dus într-o casă din satul Lipnic, raionul Ocnița, unde i-au luat toți banii și l-au ținut legat timp de două zile.

Procurorii, care au solicitat condamnarea inculpatului la 12 ani de detenție, anunță că vor contesta sentința primei instanțe, pe care o consideră prea blândă.

Potrivit Procuraturii Generale, procurorii au demonstrat prin probe că, în seara zilei de 22 februarie 2018, inculpatul, de comun cu alți trei complici, aflându-se în centrul orașului Călărași, au convins un cetățean al Turciei să iasă în stradă, prezentându-se ca fiind angajați ai poliției. Ulterior, prin violență, aceștia au forțat bărbatul să urce într-o mașină, unde l-au legat, lovit și transportat într-o casă din satul Lipnic, raionul Ocnița.

La destinație agresorii au continuat să aplice forța fizică față de victimă, pe care au imobilizat-o cu bandă adezivă și o funie, și au deposedat-o de bunurile pe care le avea asupra sa (acte, bani, carduri bancare, accesorii, telefon și un laptop), estimate la 186 mii de lei. În continuare, prin amenințări cu răfuiala fizică, aceștia i-au cerut cetățeanului turc să le comunice unde sunt restul banilor, dar și codurile cardurilor bancare.

Timp de două zile, victima s-a aflat imobilizată în casa respectivă, reușind, într-un final, să se elibereze de sine stătător și să-i alerteze pe oamenii legii.

De notat că, cetățeanul turc, în vârstă de 48 de ani, venise în Republica Moldova pentru a se logodi cu o moldoveancă pe care o cunoscuse pe rețelele de socializare.

La scurt timp după crimă, inculpatul a fost reținut, iar ceilalți trei complici au reușit să se eschiveze de la organul de urmărire penală, fiind anunțați în căutare. Între timp, unul dintre indivizi a fost reținut în Franța, urmând a fi extrădat în curând autorităților din Republica Moldova, iar în privința unui alt membru al grupării criminale, urmărirea penală a fost disjunsă într-o procedură separată, acesta fiind judecat în prezent și pentru un omor comis în raionul Florești.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...