Cetăţean al Ucrainei, condamnat în Moldova pentru comiterea unui accident soldat cu trei morţi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un cetăţean al Ucrainei a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a trei persoane. De asemenea, acesta a fost privat de dreptul de a conduce mijlocul de transport timp de 4 ani.

Despre aceasta anunţă Procuratura raionului Criuleni, potrivit căreia tragedia a avut loc în dimineaţa zilei de 2 iulie a acestui an, pe traseul M-14, în apropiere de satul Măgdăceşti. Inculpatul, care împreună cu concubina sa se întorceau din Ucraina la volanul unui „Renault”, nu a manifestat prudenţă la trafic, a ieşit pe contrasens tamponând frontal un „Mercedes” care se deplasa regulamentar din sens opus.

Impactul a fost atât de puternic, încât şoferul şi pasagerul „Mercedes”-ului, care erau angajaţi ai Serviciului Situaţiilor Excepţionale Buiucani au murit pe loc, iar mai târziu, din cauza traumatismelor incompatibile cu viaţa, la spital s-a stins şi concubina inculpatului.

Totuşi, procurorii, care au solicitat condamnarea bărbatului la 6 ani şi 8 luni închisoare, consideră sentinţa aplicată de magistraţi ca fiind prea blândă şi anunţă că o vor contesta, inclusiv, insistând pe recuperarea de către acesta şi a cheltuielilor judiciare în sumă de 8.534 lei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...