Cercetătorii au demontat o teorie veche de 200 de ani: ovulele pot fi eliminate din procesul de reproducere

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O echipă internațională de oameni de știință susține că într-o zi ar putea fi posibilă reproducerea fără ajutorul ovulelor. Aceștia au reușit să obțină pui de șoareci sănătoși făcând spermatozoizii să „creadă” că fertilizau ovule normale. Descoperirea, publicată în Nature Communications, ar putea face ca, în viitorul îndepărtat, femeile să fie eliminate din procesul conceperii copiilor, susțin cercetătorii, potrivit BBC.

Oamenii de știință de la Universitatea Bath din Marea Britanie, de la Universitatea Regensburg și de la Institutul Fraunhofer de Toxicologie și Medicină Experimentală din Germania au pornit în cercetarea lor de la un ovul nefertilizat și au folosit substanțe chimice pentru a-l „păcăli” să devină un pseudo-embrion. Aceste embrioane „false” seamănă cu celulele obișnuite.

Specialiștii sunt de părere că dacă injectarea de spermatozoizi într-un pseudo-embrion poate duce la nașterea de pui sănătoși, în viitor ar fi posibil să fie obținute rezultate similare în cazul oamenilor, prin folosirea de celule care nu sunt ovule în procesul reproducției.

În experimentul pe șoareci, rata de obținere a unei sarcini a fost de una din patru încercări.

Scopul oamenilor de știință este să înțeleagă mecanismul exact al fertilizării deoarece încă planează un mister legat de ceea ce se întâmplă când un spermatozoid ia contact cu un ovul.

Dr. Tony Perry, unul dintre oamenii de știință care a participat la studiu, a declarat pentru BBC că „aceasta este prima dată când cineva poate demonstra că orice altceva în afară de un ovul se poate combina cu un spermatozoid pentru a da naștere unui pui”. Acesta a completat că rezultatele obținute contrazic o teorie care datează „de aproape 200 de ani”. Șoarecii obținuți „erau sănătoși, aveau o durată de viață normală și au avut la rândul lor pui”, după cum a mai declarat cercetătorul.

„Există posibilitatea ca în viior celulele obișnuite din corp să fie combinate cu un spermatozoid pentru a forma un embrion”, a spus dr. Perry.

Cu alte cuvinte, doi oameni ar putea avea un copil dacă unul donează o celulă obișnuită, iar celălalt un spermatozoid, mai arată BBC. Sau ca un om să aibă propriul copil folosindu-și propriile celule și spermatozoid — copil fiind mai mult un geamăn non-identic decât o clonă.

Dr. Perry a ținut să sublinieze că astfel de scenarii sunt încă „speculative și fanteziste”, în stadiul actual. La începutul acestui an, în China, oamenii de știință au reușit să obțină spermatozoizi din celule stem și apoi să îi folosească la fertilizarea de ovule pentru a obține șoareci sănătoși.

Potrivit dr. Perry, prin combinarea celor două domenii de cercetare, s-ar putea ajunge la eliminarea nevoii de a folosi și spermatozoizi și ovule pentru reproducere.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...