Cenzură pe pagina de Facebook a președintelui Dodon. Mai mulți internauți, blocați după ce au amintit de o investigație jurnalistică

by D M
Distribuiti mai departe...

Câteva comentarii de la postarea de pe pagina de Facebook a șefului statului, unde Igor Dodon a pubicat un filmuleț despre cei trei ani de mandat, au dispărut la scurt timp de la publicare. Acestea conțineau un link spre o investigație jurnalistică publicată recent de Ziarul de Gardă, în care se vorbește despre persoanele din anturajul lui Igor Dodon și interesele acestora. Mai mult, odată cu dispariția comentariilor, autorii acestora au fost lipsiți de posibilitatea de a mai comenta la postările lui Igor Dodon, scrie Cotidianul.md.

Primul caz de cenzurare a fost semnalat chiar de autorii investigației.

„Pentru o imagine mai completă, o reporteră a Ziarului de Gardă a lăsat un comentariu la filmulețul publicat de președinte, în care face trimitere la investigația „Toți oamenii președintelui”. La scurt timp, comentariul a fost însă șters de pe pagina de Facebook a președintelui, iar reportera a fost blocată, astfel încât nu mai poate lăsa comentarii pe pagina lui Igor Dodon”, a semnalat Ziarul de Gardă.

În continuare, alți internauți care au considerat de cuviință să publice în comentariile filmulețului link-ul către investigația care-l viează pe Igor Dodon, au observat că acesta a dispărut, iar ei nu mai pot scrie comentarii.

Iată două exemple:

 

Amintim că Igor Dodon a fost învestit în funcția de președinte al Republicii Moldova la data de 23 decembrie 2016.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...