Cel puţin şapte morţi şi peste 30.000 de persoane evacuate, în urma inundaţiilor din Louisiana

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puţin şapte persoane au decedat, iar 30.000 au fost nevoite să se refugieze din calea apelor, în urma inundaţiilor care au afectat zona de sud a statului Louisiana, au anunţat autorităţile americane, potrivit agenţiei de ştiri AFP.

Ploile torenţiale, care au început joi seara, au provocat inundaţii masive în sudul statului, mai multe râuri ieşind din matcă. În urma ploilor, râul Amite, principala cauză a inundaţiilor în mai multe zone, a crescut cu 4,3 metri peste cota de urgenţă, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat din 1983.

„Statul nostru se confruntă în prezent cu inundaţii care depăşesc toate recordurile,” a declarat John Bel Edwards, guvernatorul Louisianei.

„Acestă eveniment este în curs de desfăşurare, încă nu s-a terminat,” a mai avertizat Edwards.

Aproximativ 30.000 de persoane au fost evacuate din calea apelor, a declarat Mike Edmonson, un oficial din cadrul poliţiei statale. Acesta a mai precizat că 14.000 de oameni sunt cazaţi în adăposturi, cel mai multe fiind în Baton Rouge şi comunităţile din jur.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...