Cel mai lung pod maritim, de circa 55 km, va fi inaugurat în acest an de China

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

China va inaugura în acest an cel mai lung pod maritim din lume, care va lega Hong-Kong, Macao și China. Potrivit Al Jazeera, această construcție gigant – care a avut nevoie de 7 ani pentru a fi finalizată – are o lungime de 55 de kilometri și cuprinde șase benzi, patru tuneluri și patru insule artificiale.

Proiectul a înghițit mai multe miliarde de dolari și este rezultatul unei colaborări internaționale. Se spune că oțelul care a fost folosit în această construcție ar fi echivalentul a 60 de turnuri Eiffel.

„Am inclus foarte mulți experți din Marea Britanie, SUA, Elveția, Japonia și Olanda. În total, sunt din 14 țări”, a declarat pentru Al Jazeera Gao Xinglin, șeful echipei podului.

Acest pod va reduce la jumătate timpul necesar traversării între China, Macao și Hong Kong, însă proiectul a fost criticat din cauza cheltuielilor foarte mari și a riscului de producere a accidentelor.

Autoritățile chineze nu au reușit să respecte termenul inițial de finalizare a podului, dar au invitat presa străină să inspecteze lucrarea a cărei dată de inaugurare nu se cunoaște exact.

„Sperăm ca prietenii din presă să profite de această oportunitate și să vadă noua realizare a Chinei în această nouă eră, dar și progresul „unei singure țări cu două sisteme”, a spus Song Ruan, adjunct al comisarului Ministerului chinez de Afaceri Externe.

Hong Kong, care a fost colonie britanică, a devenit teritoriu chinez în 1997, funcționând pe principiul „o singură țară, două sisteme”, care îi asigură libertatea, dar și un sistem legislativ separat.

Se estimează că pe noul pod vor circula aproximativ 40.000 de mașini în fiecare zi, inclusiv autobuze, care vor circula la un interval de 10 minute.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...