Cei mai mulți turiști ai Republicii Moldova sunt din țările vecine: Câți oaspeți am avut în primele luni ale acestui an

Cei mai mulți turiști ai Republicii Moldova sunt din țările vecine: Câți oaspeți am avut în primele luni ale acestui an

În ianuarie-martie 2017 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 44,8 mii de turişti, din care peste 23 de mii de turişti străini și circa 21 de mii de turiști moldoveni, arată datele Biroului Național de Statistică.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+9,6%), pe seama creşterii acestuia la tabere de vacanță pentru elevi de 3,4 ori, pensiuni turistice şi agroturistice (de 1,5 ori), structuri de odihnă (de 1,4 ori), cămine pentru vizitatori (+24,9%), hoteluri și moteluri (+7,0%). Totodată, s-a redus numărul de turiști cazați la structuri de întremare.

Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti străini cazaţi la structurile de primire turistică colective le-au revenit turiştilor din România, Ucraina, Federaţia Rusă, Statele Unite ale Americii, Turcia, Germania, ș.a.

La structurile de primire turistică colective în ianuarie-martie 2017 au fost înregistrate 180,7 mii de înnoptări, cu 2,4% mai mult comparativ cu perioada similară din anul 2016.

Din numărul total de înnoptări, 75,1% le revine înnoptărilor turiştilor moldoveni şi 24,9% – înnoptărilor turiştilor nerezidenţi.

În aceeași perioadă a anului trecut, durata medie de şedere a unui turist în structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare a constituit 5 zile, din care 7,4 – pentru turiştii moldoveni şi 2,9 zile – pentru turiştii nerezidenţi.

0