CEDO recunoaște „caracterul politic” al arestărilor lui Navalnîi și condamnă Rusia la plata de daune

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat joi Rusia pentru arestările multiple ale lui Alexei Navalnîi, opozantul numărul unu al președintelui rus Vladimir Putin, recunoscând caracterul politic al acestora, informează AFP.

„Mobilul politic care stă la baza arestărilor lui (Navalnîi) reprezintă un „aspect fundamental” al cazului”, două dintre aceste arestări vizând „în realitate să sufoce pluralismul politic”, a subliniat CEDO, constatând încălcarea articolului 18 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

„Sunt foarte fericit, chiar foarte fericit”, a reacţionat Alexei Navalnîi, 42 de ani, prezent la citirea acestui verdict. În prima instanţă, judecătorii nu au recunoscut caracterul politic al arestărilor împotriva sa.

„Suntem foarte mulţumiţi (…). Astăzi, am câştigat toate cazurile şi cel mai important este că am obţinut ca aceste arestări să fie recunoscute ca fiind motivate politic”, a declarat opozantul rus în faţa presei.

CEDO a conchis de asemenea încălcarea articolului 11 din Convenţie (dreptul la libertatea reuniunilor şi asocierilor), „dat fiind că două dintre arestări erau lipsite de motive legitime, iar celelalte cinci nu erau necesare într-o societate democratică”. Ea „recomandă ca executivul (rus) să ia măsuri pentru a garanta dreptul la adunări paşnice în Rusia”.

În consecinţă, Rusia a fost condamnată la plata a 50.000 de euro pentru daune morale aduse lui Alexei Navalnîi, 1.025 de euro daune materiale şi 12.653 de euro pentru cheltuieli de judecată.

Alexei Navalnîi a fost arestat de şapte ori de poliţia rusă în perioada 2012-2014, în contextul unor manifestaţii politice împotriva guvernului. De fiecare dată, el a fost dus la un post de poliţie, reţinut pentru mai multe ore şi inculpat pentru o infracţiune administrativă precum „încălcarea procedurii stabilite privind conducerea de evenimente într-un spaţiu public” sau „nesupunere la o somaţie legală a poliţiei”.

Potrivit CEDO, toate inculpările au dus la un proces la finalul căruia Alexei Navalnîi a fost declarat vinovat de infracţiune. În cinci rânduri el a fost condamnat la plata unei amenzi între 1.000 şi 30.000 de ruble (între 13 şi 395 de euro) şi în două rânduri la detenţii administrative între 7 şi 15 zile.

Opozantul a denunţat în zadar aceste arestări în faţa instanţelor ruse, înainte de a sesiza CEDO, înaintând cinci plângeri între 2012 şi 2014.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...