CEC-ul rusesc spulberă speranțele lui Navalnîi; Când va avea dreptul să candideze la prezidențiale

CEC-ul rusesc spulberă speranțele lui Navalnîi; Când va avea dreptul să candideze la prezidențiale

Comisia electorală din Rusia l-a avertizat marți pe opozantul Aleksei Navalnîi că va fi eligibil abia începând din anul 2028 din cauza trecutului său judiciar, spulberând încă o dată speranțele acestuia de a-l concura pe Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din luna martie a anului viitor, relatează Le Point.

Opozantul rus de 41 de ani, care urmează să iasă duminică din închisoare pentru a treia oară în acest an, duce o campanie în întreaga Rusie în ultimele luni, în pofida avertismentelor repetate din partea autorităților că nu-i va fi acceptată candidatura.

Președinta Comisiei electorale, Ella Pamfilova, a fost și mai precisă marți, respingându-i orice ambiție prezidențială pentru mai bine de zece ani, când sentința care îl împiedică să candideze nu numai că va fi ispășită, ci îi va fi și radiată din cazierul judiciar. “Când va sosi acest termen, spre anul 2028 plus cinci luni, va putea fi candidat cu drepturi depline … Are toată viața înaintea lui și are cărțile în mână”, a declarat Ella Pamfilova, citată de agențiile de presă ruse, în marja Festivalului tineretului la Soci (sud).

În iunie, Comisia electorală explicase deja că opozantul nu ar putea să se prezinte din cauza condamnării sale la cinci ani de închisoare pentru presupuse deturnări de fonduri în detrimentul unei societăți de exploatare forestieră într-un dosar datând din 2009.

Opozantul insistă că are dreptul să se prezinte la alegeri, bazându-se pe Constituția rusă, care asigură că oricine poate fi candidat dacă nu se află în detenție. “Aceasta este o minciună”, a denunțat marți Ella Pamfilova, care afirmă că se bazează pe legea electorală.

Navalnîi, avocat cunoscut pentru anchetele sale asupra corupției în rândul elitelor politice, a denunțat dintotdeauna o acuzație “fabricată” din “motive politice evidente”, vizând să-l împiedice să candideze împotriva lui Vladimir Putin, aflat la putere din 1999. Deși nu și-a declarat oficial intenția, liderul de la Kremlin, în vârstă de 65 de ani, nu ar furniza nicio surpriză dacă ar candida pentru un al patrulea mandat, până în 2024.

Aleksei Navalnîi contestă de altfel o altă condamnare din decembrie 2014 la trei ani și jumătate închisoare cu suspendare. Atunci, el a fost găsit vinovat de deturnarea a 27 milioane de ruble (400.000 de euro la cursul actual) în detrimentul filialei ruse a societății franceze Yves Rocher. Fratele său Oleg a primit aceeași pedeapsă, dar cu executare.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) i-a dat parțial dreptate marți, considerând procesul neechitabil și condamnând statul rus să-i achite fiecăruia dintre frații Navalnîi câte 10.000 de euro pentru daune morale. Aceste decizii au fost “arbitrare și în mod evident nerezonabile”, a explicat Curtea.

“Am câștigat. Mulțumim tuturor pentru sprijinul vostru”, a comentat pe site-ul său de internet Aleksei Navalnîi, care urmează să-și recapete libertatea duminică.

Procesul “nu a fost montat decât într-un singur scop: să împiedice lupta mea împotriva corupției și să exercite presiuni asupra familiei mele”, a declarat opozantul, care intenționează să relanseze campania încă de duminică, programând un miting la Astrahan (sud).

Avocata sa, Olga Mihailova, citată de Interfax, a indicat că intenționează să sesizeze Curtea Supremă rusă pentru a anula condamnarea. La rândul său, Ministerul Justiției și-a exprimat dezacordul cu CEDO privind “existența încălcărilor de procedură”, precizând că își va exprima până în trei luni poziția cu privire la un eventual recurs.

CEDO a adoptat deja o decizie în favoarea opozantului rus în februarie 2016, când a apreciat de asemenea drept “arbitrară” condamnarea din 2013 în dosarul care îl împiedică în prezent să candideze. Curtea Supremă rusă a anulat apoi această condamnare și a retrimis dosarul primei instanțe, unde sentința inițială a fost confirmată.

0