CEC, nevoită să-și suspende toate paginile online

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia Electorală Centrală (CEC) și-a suspendat activitatea tuturor paginilor sale web, după ce instituția a fost acuzată de către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) că ar fi prelucrat ilegal date cu caracter personal.

CNPDCP a efectuat un control inopinat la CEC, în urma unei autosesizări privind un pretins fapt de prelucrare ilegală a datelor cu caracter personal.

Astfel, Comisia a decis să suspende utilizarea, pe o perioadă nedeterminată, începând cu ziua de sâmbătă, 30 mai 2015, ora 14.00, a paginilor web administrate de instituție (www.cec.md, www.voteaza.md, www.alegator.md).

„În zilele următoare CEC va examina procedura de retragere, până în ziua alegerilor, a listelor electorale afișate în cele circa 2000 de birouri electorale, unde se află la moment, pentru a putea fi verificate de către alegători, pe motiv că acestea conțin date cu caracter personal și deschiderea lor către public este strict vegheată de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal”, se arată într-un comunicat al instituției.

Prin intermediul paginilor web ale Comisiei Electorale Centrale, cetățenii puteau să verifice dacă figurează în bazele de date ale birourile electorale din zona unde domiciliază.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...