CEC din Ucraina: Alegerile prezidențiale din 25 mai vor avea loc în orice circumstanțe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

CEC anunță că, indiferent de numărul secțiilor la care, din anumite motive, nu va avea loc votarea, alegerile vor fi considerate valabile, din punct de vedere juridic.

Alegerile prezidențiale anticipate din 25 mai vor avea loc în orice circumstanțe și vor fi considerate valabile, din punct de vedere juridic.

Despre asta a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, adjunctul președintelui Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei, Andrei Maghera.

„Alegerile din 25 mai vor avea loc indiferent de condițiile meteo. Bineînțeles, nu vrem să ne confruntăm cu problema imposibilității de a vota în anumite secții. Să excludem acest lucru nu este posibil, din păcate, mai ales în condițiile actuale. Cu toate acestea, trebuie să întreprindem măsurile necesare pentru ca numărul lor să fie cât mai mic”, a spus Maghera.

Reprezentantul CEC a menționat că, chiar dacă cetățenii din regiunile estice nu vor participa la scrutin, alegerile vor fi considerate valabile, conform legii cu privire la alegerea președintelui Ucrainei.

De asemenea, Maghera a îndemnat societatea „să nu anticipeze lucrurile și să nu creeze scenarii sumbre”

Potrivit acestuia, toate instituțiile statului și, mai ales, structurile de forță, trebuie să se pregătească pentru ziua alegerilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...