CEC a numărat 3,26 milioane de cetățeni înscriși la ziua de azi în Registrul Alegătorilor. BNS număra la începutul anului cu 400 de mii mai puțini

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia Electorală Centrală a numărat 3.265.997 de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 10 decembrie curent. Cifra este cu aproape 400 de mii mai mare decât cea oferită de Biroul Național de Statistici pentru populația adultă a țării, care nu include și cetățenii din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender.

Potrivit CEC, din totalul celor 3.265.997 alegători cu drept de vot, femeile reprezintă 52,66% (1.719.911 persoane), iar bărbații 47,34% (1.546.086 persoane).

Din numărul total, doar 2.824.874 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II. Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (210.890 persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (230.233).

Comisia Electorală Centrală mai menționează că în baza datelor prezentate de către Agenția Servicii Publice, în Registrul de stat al populației se atestă 99.598 de cetățeni ai Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani, care au emigrat autorizat peste hotarele țării.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la începutul anului Moldova avea o populație de 3.547.539 cetățeni. Excluzând persoanele minore (0-17 ani), populația 18+ este de 2.871.565 de persoane. BNS însă precizează că nu include și persoanele din stânga Nistrului și municipiul Bender.

Chiar și așa însă, dacă comparăm numărul de 2.871.565 de persoane, chiar și adăugând cele care potrivit datelor CEC se află provizoriu „în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (230.233)”, oricum nu rezultă un număr de 3.265.997 de cetățeni cu drept de vot, fiind vorba de un decalaj de 164 de mii de persoane, mai mare potrivit CEC.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...