Cea mai veche epavă intactă din lume, descoperită în Marea Neagră

Cea mai veche epavă intactă din lume, descoperită în Marea Neagră

Cea mai veche epavă „intactă” din lume, o navă comercială greacă datând din anul 400 înainte de Hristos, a fost descoperită pe fundul Mării Negre, a anunțat o expediție științifică anglo-bulgară, potrivit AFP, scrie Agerpres.

„N-aş fi crezut niciodată ca este posibil să regăsim intactă, la doi kilometri adâncime, o navă datând din Antichitate”, a declarat profesorul Jon Adams, directorul Centrului de arheologie maritimă de la Universitatea Southampton (sudul Marii Britanii), unul dintre liderii expediției.

„Această descoperire va schimba percepția referitoare la construcția de nave și navigație din epoca antică”, a precizat acesta într-un comunicat.

Expediția Black Sea MAP din cadrul Maritime Archaeology Project a sondat timp de trei ani adâncimile Mării Negre pe o suprafață de peste 2.000 de kilometri pătrați în largul coastei bulgare, cu ajutorul unui sonar și unui vehicul acționat prin telecomandă, echipat cu camere construite pentru explorarea acvatică la adâncime.

Echipa de cercetători a descoperit peste 60 de epave datând din Antichitate, perioada romană și până în secolul al XVII-lea. Cea mai veche dintre acestea a fost descoperită la o adâncime unde apa este lipsită de oxigen și poate „conserva materie organică timp de mii de ani”, a precizat echipa Black Sea MAP. Epava a fost datată cu carbon-14.

„Avem fragmente de epave mai vechi, dar aceasta pare cu adevărat intactă”, a subliniat pentru BBC arheologul Helen Farr, participantă la proiect. „Epava este înclinată într-o parte, mai are catargul și cârma, nu întâlnești așa ceva mereu”.

Misiunea inițială a expediției fusese destinată studiului evoluției nivelului mării și scufundării regiunilor din zona Mării Negre. Descoperirea epavelor este „o consecință fericită” a acestor cercetări, a adăugat aceasta.

Acest „tip de navă greacă de comerț a fost până acum văzut doar în desenele care decorau vasele antice grecești”, au subliniat oamenii de știință.

Expediția a fost organizată de Universitatea Southampton în colaborare cu Muzeul național de arheologie, Academia de științe și Centrul de arheologie sub-marină din Bulgaria.

0