Cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secol XXI va avea loc peste o lună

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Eclipsa totală de Lună este unul dintre evenimentele fascinante pentru toți pasionații de astronomie. Însă, Luna Plină și eclipsa de Lună ce vor avea loc pe 27-28 iulie vor fi un fenomen aparte deoarece va fi cea mai lungă eclipsă de Lună din secolul XXI.

Astronomul Bruce McClure a afirmat că eclipsa de Lună va dura o oră și 43 minute. Conform Tech Times, va dura aproximativ patru ore până când va trece de umbra Pământului. Eclipsa din iulie va fi cu 40 de minute mai lungă decât Superluna albastră sângerie ce a avut loc în ianuarie 2018. McClure estimează că eclipsa totală de Lună va cuprinde eclipse parțiale ce vor începe de la 2:24 p.m. EST (21:24, ora României) până la 6:29 p.m. EST (01:29, ora României).

Eclipsa de Lună va fi vizibilă pe întregul glob şi va conţine culorile specifice ale unei „Luni sângerii”.

Această eclipsă de Lună va avea o durată îndelungată din cauza datei în care are loc. Pe 27-28 iulie (în funcţie de locul în care te afli) are loc atât Luna Plină, cât şi apogeul lunar, când satelitul natural se va afla la cel mai îndepărtat punct de Pământ. Astfel, aceste două fenomene ce au loc simultan provoacă o eclipsă lunară extinsă. Cea mai lungă durată a unui astfel de fenomen poate fi de o oră şi 47 de minute. Durata eclipsei totale de Lună din 27 iulie va fi de o oră şi 43 de minute. Eclipsa este vizibilă în întregime de pe teritoriul României la începutul serii de 27 iulie. Momentul maxim al eclipsei totale de Lună are loc la ora 23.22.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...